CEL MAI ÎNTÂLNIT PĂCAT

Omul va trebui să-și plece în jos privirea semeață, și îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea.
Isaia 2:11

Când vine mândria, vine și rușinea, dar înțelepciunea este cu cei smeriți.
Proverbele 11:2

Prin mândrie se ațâță numai certuri, dar înțelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile.
Proverbele 13:10

Care este cel mai rău păcat? Te-ai gândit vreodată la acest lucru? Eu nu prea am un răspuns la această întrebare, dar cred că adesea ne îngrozim de păcatele pe care le putem vedea. Totuși, cum rămâne cu cele care nu sunt atât de vizibile?

Aș sugera faptul că deși mândria nu este cel mai rău păcat, cu siguranță este cel mai întâlnit. Societatea – chiar și biserica – a experimentat poluarea pe care mândria și aroganța o produc în viața multora. Poate și tu ai avut astfel de gânduri: Noi suntem mai buni decât alții, pentru că nu facem asta sau cealaltă. Sau: Noi nu păcătuim la fel ca alții. Ei sunt greșiți, noi avem dreptate.

Biblia are multe de spus despre mândrie și despre cei mândri. Un astfel de text îl găsim în Isaia 2:11. Mie mi se pare interesant că atunci când vorbim despre venirea lui Isus, „omul va trebui să-și plece în jos privirea semeață, și îngâmfarea lui va fi smerită.”

Isaia menționează de trei ori în acest capitol (vers. 11, 12 și 17) că atunci când aroganța și mândria omului sunt smerite, „numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea” (vers. 11, sublinierea adăugată).

Cum se aplică la viața noastră, astăzi, aceste versete despre mândrie, în special Isaia 2:11? La fel de sigur cum comportamentul plin de mândrie a putut fi observat în vremea lui Isaia, acest păcat foarte întâlnit poate fi observat în acțiunile noastre astăzi – chiar și atunci când oamenii nu ne pot citi gândurile – prin modul în care relaționăm cu cei din sfera noastră de influență. Să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să avem un duh smerit, privindu-i pe ceilalți ca egali cu noi și „nu mai jos”. Apoi, doar Dumnezeu va fi înălțat în viața noastră.

Cecilia Nanni

Ascunsă în palmele Sale
Ascunsă în palmele Sale
În „Ascunsă în palmele Sale”, fiicele lui Dumnezeu din zilele noastre își relatează istoriile despre modul în care au respins minciunile vrăjmașului. Minciuni precum „Dumnezeu te-a părăsit, lăsându-te fără apărare, singură și fără speranță”. Pline de încredere, ele își împărtășesc experiența personală despre modul în care „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Ele vorbesc despre har, despre perseverență și despre noi începuturi. Ele vorbesc despre ce înseamnă să fii... „Ascunsă în palmele Sale”.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor