Iosif a zis fraților săi: „Apropiați-vă de mine.” Și ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-ați vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.
Geneza 45:4,5
Primii ani ai educației mele au început într-o școală obișnuită cu doar o încăpere din Pennsylvania. Ori de câte ori vremea permitea, formam echipe și jucam softball. Unul dintre jocuri îmi va rămâne în amintire pentru totdeauna. Eu și sora mea am fost alese în echipe adverse. Maxine, cu douăsprezece luni mai mică decât mine, avea părul castaniu cu șuvițe roșcate-aurii, încadrându-i foarte bine obrajii pistruiați și nasul ca un nasture. Când am intrat pe teren să lovesc mingea, am observat că ea era la prindere. Nu era deloc cea mai fericită situație! Eu aveam prostul obicei de a lăsa bâta jos în momentul în care auzeam bâta lovind mingea. Fiindu-mi teamă pentru siguranța surorii mele, am avertizat-o să stea mai în spate, deoarece mă pregăteam să lovesc mingea. După cum era de așteptat, ea nu s-a mișcat deloc! Câteva secunde mai târziu am lovit mingea, care zbura spre mine și am fugit spre baza întâi. Când m-am întors, am văzut o mulțime de oameni adunați în jurul surorii mele la baza a patra. Alergând înapoi spre baza a patra am găsit-o curgându-i sânge din gură și avea doi dinți din față rupți, chiar de la gingie.
Tăcută m-am retras pe neobservate pentru a-mi elibera lacrimile și a-mi ascunde durerea, întrebându-mă dacă mă va mai iubi cineva vreodată după ceea ce tocmai făcusem! După ce a sunat soneria, profesoara noastră le-a spus tuturor copiilor să intre, și mie și surorii mele ne-a spus că puteam sta pe verandă în așteptarea autobuzului școlar – pe care îl conducea mama. Când mama a deschis ușa autobuzului, eu am intrat ca glonțul și am mers chiar în spate. M-am așezat apăsat pe scaun. Profesoara noastră o însoțea pe sora mea, explicându-i mamei despre accident. Îmi doream să dispar. Totuși, ceilalți copii au simțit durerea mea și mi-au acordat spațiul și intimitatea de care aveam nevoie. Timpul și-a făcut lucrarea de vindecare prin tăcerea care m-a înconjurat și după ce am acceptat iertarea pentru mine însămi. În loc de mânie, vină sau resentimente față de inima mea rănită, am experimentat darurile necondiționate ale dragostei și iertării.
În Geneza 45 și Iosif le-a oferit har fraților săi care i-au provocat durere intenționat, schimbându-i viața pentru totdeauna. „Apropiați-vă de mine… nu vă întristați și nu fiți mâhniți.” Însuși Dumnezeu ne vorbește fiecăreia dintre noi astăzi prin spiritul frumos al lui Iosif.
Dottie Barnett
