Era în țara Uț un om care se numea Iov. Și omul acesta era fără prihană și curat la suflet. El se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău.
Iov 1:1
Nu puteam adormi, așa că am ascultat Biblia Word of Promise pe CD. Am ascultat în mod special cartea Iov. Iov era un om înstărit căruia părea că totul îi merge bine: familia, întreaga comunitate și avea legături de afaceri foarte răspândite. Totodată, el era foarte consacrat lui Dumnezeu și se ruga în fiecare zi pentru tot.
Apoi, viața lui a început să se năruie. Mai întâi și-a pierdut copiii. Apoi s-a confruntat cu pierderea animalelor și a slujitorilor. În cele din urmă și-a pierdut și sănătatea. Soția lui îndurerată și descurajată i-a spus să renunțe și la viață și la Dumnezeu. Ea credea că nu mai există speranță pentru el.
Iov și-a vărsat frustrarea, mânia, durerea și anxietatea înaintea lui Dumnezeu și a prietenilor lui. El nu a înțeles de ce Dumnezeu a permis să se întâmple acest lucru, fiindcă el încercase să ducă o viață neprihănită.
Se pare că Iov scăpa din vedere faptul că dincolo de ceea ce se vede s-a dat o bătălie încă de când păcatul a intrat în Grădina Edenului: lupta între Satana și Dumnezeu, între rău și bine. Și noi am simțit durere fiind prinși în acest conflict care continuă și în prezent. La strigătele lui Iov de durere, împreună cu strigătele multor altora de-a lungul veacurilor, s-a adăugat strigătul lui Isus de pe crucea Calvarului: „Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”
Când Satana își îndreaptă atacurile spre noi, adesea ne întrebăm unde este Dumnezeu. El pare atât de departe. Dar, de fapt, atunci El este cel mai aproape de noi. Când Iov și-a epuizat toate argumentele în fața „prietenilor” lui și s-a golit de el însuși, atunci Dumnezeu i-a vorbit. Iov a ascultat, la început în tăcere.
Uneori, pierderea ne lasă muți, așa cum s-a întâmplat la început cu prietenii lui Iov. Când au venit să îl vadă, ei s-au așezat tăcuți lângă el. Uneori nu știm ce să spunem atunci când cineva cunoscut suferă. Din păcate uneori nici măcar nu mergem în vizită, deoarece ne este frică să nu spunem ceva greșit. Poate nu înțelegem suferința prin care trece un prieten sau cineva drag, dar simplul fapt că suntem acolo poate aduce mângâiere. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să Îl întrebăm pe Dumnezeu cum să răspundem. El întotdeauna ne va da curajul de a rosti cuvintele Sale de mângâiere, deși ne-ar ajuta mult dacă mai întâi doar am asculta durerea lor. În final, a-i aminti celui care suferă că nu este singur, datorită prezenței și dragostei lui Dumnezeu, poate fi cea mai mare mângâiere pe care o putem oferi.
Peggy Curtice Harris
