Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic.
2 Corinteni 6:18
Încă din copilărie mi-am creat câteva amintiri în a pregăti felicitări manuale pentru ziua mamei. Pe măsură ce am crescut, am devenit mai creativă planificând cu atenție și găsind modalități noi de a onora personajele materne din viața mea.
Ziua Tatălui în schimb era mai degrabă o problemă. Mare parte din copilăria mea am fost crescută de una dintre bunici, deoarece mama mea, singură, locuia departe, câștigându-și traiul și pentru noi. Ziua Tatălui trecea an după an fără vreo semnificație specială pentru mine. Dar, dacă mă gândesc, au fost momente (și nu doar de Ziua Tatălui) când acel element lipsă din viața mea a fost palpabil. Am văzut prieteni și membrii familiei interacționând cu tații lor și durerea produsă de lipsa acelui factor din viața mea se întorcea în suflet. Aveam unchi care îndeplineau rolul lipsă într-o oarecare măsură. De asemenea, în timp, am avut un tată vitreg pe care puteam să îl răsfăț cu felicitări și cu creativitatea pe care o merita un tată.
Am fost crescută într-o familie creștină și știam pasaje din Scriptură pe de rost chiar dinainte de a ști să citesc. Repetasem Rugăciunea domnească de nenumărate ori, dar „Tatăl nostru” pentru mine era tot în cer. Acolo a și rămas în toată copilăria mea – poate un înger păzitor să fi înlocuit tatăl pământesc? De ce vă descriu această parte din copilăria mea? Cu siguranță nu pentru a vă alătura mie în a-mi plânge de milă. Dar atunci când în viața noastră vin unele zile speciale, haideți să fim mai conștienți că sunt persoane pentru care astfel de zile le aduc amintiri triste și momente de singurătate, să ne amintim de cei care poate nu au ce sărbători. Să cerem călăuzirea lui Dumnezeu pentru a-i putea include și pe ei – sau să le acordăm spațiul de care au nevoie pentru cercetare și liniște în timp ce se confruntă cu emoțiile în modul ales de ei. În grija noastră pentru cei din jur să încercăm să le respectăm individualitatea. Le putem oferi activități de includere, totuși să le oferim oportunitatea de a accepta sau refuza oferta noastră bine intenționată – fără a lua lucrurile personal.
Când încercăm să dezvoltăm relații pline de sens și inclusive în viața noastră, rugăciunea mea este ca „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7).
Doreen Evans-Yorke
