Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.
Isaia 58:11
Fă ce crezi că este mai bine pentru tine”, mi-a spus soțul meu plin de iubire când i-am spus că aveam de gând să renunț la locul meu de muncă. Apoi, Ron a râs înainte de a continua propoziția: „Câți oameni pot spune cu adevărat că și-au trăit visul așa cum ai făcut-o tu, Deb?”
Ron mă cunoștea destul de bine după treizeci și cinci de ani de căsătorie. Nu îmi amintesc (poate era o discuție seara înainte de culcare) când i-am împărtășit visul pe care îl aveam adesea în copilărie. Visam că am fost încuiată din greșeală într-un supermarket peste noapte. Deși îmi era frică să fiu singură, totuși mă distram mâncând dulciuri de pe rafturi. Odată cu venirea dimineții, cineva deschidea întotdeauna ușa. Eu plecam de acolo sătulă și cu un zâmbet larg pe față, pregătită să le dăruiesc și altora, așa cum făcea și domnișoara Goody Two Shoes (bunătate întruchipată), un copil generos dintr-o poveste veche pentru copii.
Într-adevăr am trăit în realitate o parte din visul meu, căci am lucrat ca reprezentant de produse într-un magazin foarte mare cu prețuri mici. M-am bucurat de plăcerea de a încerca „mâncare gratis” delicioasă, în timp ce eram plătită să promovez produsele clienților care treceau. Nu în multe cazuri un creștin își poate mărturisi public dragostea pentru Isus atât de deschis la locul de muncă. Totuși, eu am putut face acest lucru mai bine de trei ani. Atunci când le-am vorbit colegilor despre credința și familia mea, binecuvântările au abundat. Am simțit prezența sfinților îngeri că ne-au strâns inimile în prietenie. Sunt sigură că unele dintre doamne au simțit instinctiv că Cerul ne-a adus împreună pentru a transmite raze de lumină și zâmbet, daruri de încurajare și speranță. Colegii mei aduceau fericire și bucurie în viața mea prin simplul fapt că le păsa. Ei au aflat de la mine cât de greu – și uneori neplăcut – este să fii părintele unui copil adult cu nevoi speciale. Ei au înțeles și mi-au împărtășit durerea. Dar Isus știa că îmi lipsea voința de a gusta din toate produsele demonstrative de la lucru, deși kilogramele în plus îmi aduceau mult stres. Împreună am luat o hotărâre înțeleaptă. Era timpul să plec, deși pe fața mea era un zâmbet larg. Ziua de 18 decembrie 2005 a fost ultima mea zi ca reprezentant la magazin. Dar știu că Dumnezeu mi-a dat acel loc de muncă ca să pot exersa să vorbesc cu oameni pe care nu îi cunosc – o pregătire pentru viitoarele slujbe. Așa că domnișoara Goody Two Shoes era gata să plece – să meargă oriunde Isus o conducea.
Astăzi ești dispusă să pășești prin credință și să Îl urmezi pe Isus oriunde te conduce El?
Deborah Sanders
