Cel ce șade în ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei.
Psalmii 2:4
Pentru că am suferit multe pierderi, nu am fost deloc surprinsă că acum mă confruntam cu încă o pierdere! Totul a început în octombrie 2012 când iubitul meu frate a murit din cauza unui cancer. Nouă luni mai târziu, soțul meu, cu care eram căsătorită de patruzeci de ani, a suferit un infarct fatal în timp ce se întorcea acasă după un sfârșit de săptămână în care am sărbătorit pensionarea lui și cea de-a șaizeci și patra aniversare. După optsprezece luni mi-am pierdut locul de muncă pe care îl aveam de aproape două decenii, ca judecător ales al curții municipale. Am crezut că în aceste circumstanțe era în regulă să fiu puțin surprinsă când o altă pierdere se întrezărea la orizont. Îndepărtarea mea de pe scaunul de judecător nu ar fi trebuit să îi determine pe cei din Baroul din Florida să încerce retragerea licenței mele de a practica dreptul. Totuși, aproape imediat după ce mi-am deschis un cabinet de avocatură am primit o scrisoare de înștiințare. Forța acelei vești a fost doar puțin mai intensă decât ce am simțit când l-am sunat pe soțul meu pe telefonul mobil și intuiția mi-a spus că el era mort.
Am avut o discuție cu Dumnezeu în timp ce așteptam la un semafor în drum spre birou în dimineața următoare. I-am spus că eu cred că am fost destul de credincioasă, statornică și încrezătoare în El în toate necazurile menționate mai sus, în special pe durata cercetării care a dus la îndepărtarea mea din funcție de către Curtea Supremă din Florida. El mi-a răspuns, fiind de acord cu mine. Următoarea mea întrebare a fost: „Atunci de ce această încercare nouă?”
L-am auzit zâmbind, în timp ce spunea: „Ai fost promovată!”
Sincer vorbind, primul meu răspuns a fost să zâmbesc și eu. Dumnezeu a comparat modul în care mă conducea cu un progres educațional; obiectivul fiecărui an de trudă asiduă este să promovezi la următorul nivel. Eșecul în a progresa este o dezamăgire și un semnal de alarmă. Cu această perspectivă divină m-am pregătit pentru încă o rundă de atacuri de inspirație demonică, care au avut ca rezultat o suspendare de nouă luni, nu retragerea licenței mele, așa cum dorea Baroul din Florida. Ce frumos ar fi să vă pot spune că perioada de încercări s-a încheiat cu recuperarea licenței de practică, dar nu a fost așa; alte „promoții mari” erau programate pentru anul care urma.
Totuși, pot încheia relatarea despre partea aceasta din călătoria mea, adeverind că Dumnezeu S-a dovedit credincios făgăduinței Sale: „«Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.» Așa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?»” (Evrei 13:5,6).
Judith Warren Hawkins
