Dar Eu vă spun vouă care Mă ascultați: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc.
Luca 6:27
A fi chemat la slujire este entuziasmant, dar totodată solicitant. Tocmai de aceea Isus ne-a spus să calculăm costul, nu în sens financiar, ci în ceea ce privește isprăvnicia. Sunt dispusă să conduc la fel ca Isus? Sunt gata să iubesc așa cum a iubit Isus?
Predica lui Isus de pe câmpie, din Luca 6:27-31,35, se aseamănă foarte mult cu Predica Lui de pe Munte, din Matei 5:38-48. În centrul amândurora este porunca lui Dumnezeu de a ne iubi unul pe celălalt, chiar și pe vrăjmași. Mi-L pot imagina sprijinindu-se pe ucenicii Lui când i-a învățat principiile vieții în Împărăție și realinierea divină a inimii. Cei chemați de Isus trebuie să aibă o inimă care să redea dragostea lui Dumnezeu față de cei pentru care a murit să îi salveze.
A ne iubi unii pe alții poate fi o provocare, dar a-mi iubi vrăjmașii este chiar o provocare și mai mare. Cu toții știm cât de grea este această poruncă.
La începutul umblării mele cu Dumnezeu a fost nevoie de multă rugăciune și post pentru a putea lucra cu oameni care pretindeau că îmi erau prieteni, dar, de fapt, îmi erau vrăjmași. Constant a trebuit să stau în prezența lui Dumnezeu până când Duhul Sfânt m-a ajutat să înlocuiesc simțămintele negative față de ei cu dragostea lui Dumnezeu pentru ei. Nu a fost ușor.
Ce gând mi-a insuflat Duhul Sfânt, gând care m-a ajutat enorm? Că odată și eu am fost vrăjmașul lui Dumnezeu, dar El m-a iertat. El a venit nu doar să moară pentru mine, ci și pentru vrăjmașii mei. Când El m-a chemat să slujesc, scopul Său divin a fost ca eu să împărtășesc dragostea Lui. Indiferent cum suntem tratați, noi trebuie să fim credincioși chemării noastre. Când Îl primim pe El ca Domn și Mântuitor, noi primim și o realiniere divină a inimilor noastre. Noi devenim părtași ai naturii Sale de a iubi. Chiar și pre vrăjmașii noștri… Aleluia!
Isus ne-a atras cu dragostea Sa veșnică murind în locul nostru. El a fost bătut fără milă. El a fost batjocorit, dezbrăcat și chinuit până la sfârșit. Și pentru ca tu și cu mine să putem obține biruința, El a trimis Duhul Sfânt să ne dea putere să le slujim altora și să oferim dragostea Lui.
Tată, Îți mulțumesc pentru jertfa Ta incredibilă pentru noi. Ca vasele Tale alese, Îți mulțumim că ne-ai dat Duhul Sfânt să ne îmbrace cu bunătatea, umilința, blândețea, răbdarea și dragostea Ta unii pentru alții, chiar și pentru vrăjmașii noștri. În numele lui Isus. Amin!
Shirley P. Scott