Vindecă-mă Tu, Doamne, și voi fi vindecat (…) căci Tu ești slava mea!
Ieremia 17:14
Recent am fost supusă unei operații de urgență cauzată de adeziuni pe care organismul meu le-a format în efortul de a se vindeca singur. Adeziunile sunt asemenea unor plasturi care se atașează de părțile afectate din organism pentru a promova vindecarea. Uneori, adeziunile autovindecătoare se atașează singure de alte organe, cauzând probleme care pot duce chiar la moarte. Când acest risc este evident, este posibil să fie nevoie de operație pentru a îndepărta adeziunile și pentru a facilita extern vindecarea. Acțiuni bine intenționate cu rezultate nedorite sunt prezente în viața noastră în fiecare zi, fizic (cum am descris mai sus), intelectual, emoțional și spiritual.
Intelectual, Dumnezeu ne-a creat să gândim și să rezolvăm problemele. Este ușor ca aceste capacități intelectuale să alunece într-o mentalitate de genul „pot repara eu”, care din neatenție neglijează nevoia noastră de Hristos. Uneori, eforturile noastre bine intenționate de a „ne vindeca” copiii, căsnicia, finanțele, locul de muncă, sănătatea și pe noi înșine pot cauza mai mult rău decât bine. Cu toții ne putem gândi la o situație în care am simțit că ceea ce am spus ca să „ajutăm” pe cineva drag l-a rănit enorm. Îmi amintesc de dorința mea de a mă asigura că fiica mea își atinge potențialul maximum, doar ca să îmi dau seama că, de fapt, eu îi transmiteam că sunt dezamăgită de ea. Lucru deloc adevărat. „Plasturii” bine intenționați pe care i-am inventat pentru a vindeca părțile rănite din viața ei au avut rezultate nedorite. Am ajuns să îmi dau seama că Dumnezeu este Vindecătorul suprem. Îi mulțumesc pentru intervenția Sa chirurgicală. Fiica mea, o domnișoară remarcabilă cu o rezistență uimitoare, este aproape de recuperare deplină prin intervenția lui Dumnezeu pentru slava Sa. Deși copiii noștri adesea ne pot cauza cea mai mare durere emoțională (de aici și alegerea în privința ilustrației), această lecție trebuie aplicată în fiecare aspect al vieții noastre. Adesea, circumstanțele ne împing pe noi femeile să credem, inconștient, că putem vindeca toate rănile copiilor, partenerilor, prietenilor și pe ale noastre. Nu putem! Intențiile noastre bune adesea pot restricționa anumite funcții necesare pentru a putea fi împliniți în viață, noi și ceilalți. Avem nevoie de intervenția externă a Chirurgului suprem.
Dacă petreci mai mult timp în durere decât în bucurie, Medicul suprem este gata să opereze. Noi nu ne putem vindeca singuri și nu putem vindeca tot ce ne doare. Noi nu putem fi totul pentru toți. Totuși, putem învăța să depindem total de Isus, care ne asigură bunăstarea noastră spirituală.
Deborah M. Harris