Domnul este puterea și cântarea mea; El a devenit izbăvirea mea.
Exodul 15:2, NTR
Într-una din zilele mele libere, în perioada când lucram într-o tabără de vară, m-am hotărât să-mi petrec timpul cu familia, acasă. Oprindu-mă la o benzinărie de pe marginea drumului, am auzit telefonul bâzâindu-mi în buzunar. L-am scos și am citit un mesaj de alertă: „Avertizare de inundații până în ora 17.” Am privit în sus: soare strălucea pe cer înconjurat de câțiva nori prietenoși, plutind răzleți pe cer. Am râs și mi-am continuat drumul. Totuși, treptat, cerul însorit s-a acoperit de nori gri, ca talazurile mării. La doar treizeci de minute de capătul călătoriei, picuri ușori de ploaie au început să lovească parbrizul mașinii. Ploaia ușoară s-a transformat repede într-o ploaie torențială serioasă. Norii gri, ca valurile, s-au transformat în nori negri, ca vârtejurile. În cele din urmă, perdele de ploaie mi-au obturat privirea, determinându-mă să merg cu viteză foarte mică în depășirea șirului de autovehicule oprite pe marginea drumului. Tremurând toată și cu inima cât un purice, am încercat să mă încurajez singură, spunând: „Am trecut cu mașina prin furtuni mai mari decât aceasta; nu mă doboară o ploaie torențială.”
În cele din urmă, situația a devenit disperată, eu nemaiavând control deplin asupra mașinii mele. Vântul lovea cu putere din toate părțile, drumul se transformase într-o albie de râu, iar norii negri de deasupra păreau să mă înfrunte nemilos. Am frânat și m-am oprit în spatele unei mașini staționate, în timp ce cugetam: Oare o fi tornadă? Oare o să mă lovească o bucată uriașă dintr-o construcție și o să-mi facă mașina praf? Să rămân în mașină sau să mă ascund în șanț? Priveam cum ștergătoarele scârțâiau frenetic, încercând inutil să îndepărteze ploaia de pe parbriz. „Doamne, nu știu ce se întâmplă afară, dar, Te rog, ai grijă de mine! ”
Nu pot să spun că, instantaneu, frica de furtună a dispărut sau că ploaia a încetat. Nu, nu s-a întâmplat așa ceva. Încă nu știam ce mi se putea întâmpla. Mașina mea a continuat să se clatine sub puterea vântului, iar inima a continuat să bată nebunește. În cele din urmă am reușit să ies din furtună vie și nevătămată. Pe restul drumului spre casă, am văzut copaci dezrădăcinați, câmpuri inundate și construcții dărâmate. Cum am oprit mașina în parcarea din fața casei bunicilor, am spus dintr-o răsuflare o rugăciune scurtă: „Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai ocrotit.”
Gândindu-mă mai profund la acea experiență, am descoperit o aplicație spirituală: Dumnezeu dorește să ne conducă prin toate furtunile noastre. Poate că tocmai treceți printr-o astfel de furtună, la propriu sau la figurat. Vă încurajez să căutați mereu la Hristos ocrotire și putere.
Britni Conrad
