Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi. (…) Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului. (…)
Romani 8:26,27
Am fost binecuvântată recent de două articole care răspundeau întrebărilor unui adolescent: „Ce ar trebui să fac? Nu-mi vine să mă rog?” Aceste articole nu doar mi-au amintit unele principii importante ale rugăciunii, dar m-au și învățat unele noi.
În primul rând, Biblia ne învață să ne rugăm continuu (1 Tesaloniceni 5:17). Dar întrebarea este: Cum? În special atunci când nu avem chef să ne rugăm și când inima noastră este atât de apăsată, îndurerată sau supărată, că nici să ne gândim ce să spunem nu ne vine. Totuși, la această întrebare găsim răspunsul în textul temei de azi.
În al doilea rând, rugăciunea este mai mult decât să ceri ceva, să-I mulțumești lui Dumnezeu sau să-I aduci laudă. Rugăciunea începe atunci când noi acceptăm prezența lui Dumnezeu. Textul din Romani 8:26,27 ne spune că Duhul lui Dumnezeu este chiar lângă noi, făcând rugăciuni din suspinele și gemetele noastre fără cuvinte. Adesea simțim că nu știm cum să ne rugăm sau că suntem prea păcătoși ca să ne poată auzi Dumnezeu. Dar ne aude. Dumnezeu spune: „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmii 46:10).
În al treilea rând, unele rugăciuni pot fi înțelese doar de Dumnezeu, atunci când disperarea și durerea ne cotropesc inima. Atunci când am încercat tot ce știm să încercăm; când am fost ascultători; când am urmat toți pașii descriși în predici, cărți și articole; Dumnezeu pare că tace. Totuși, atunci, El aude și înțelege rugăciunile noastre neexprimate.
Acestea sunt ocazii când pur și simplu mergem la El, știind că este cu noi. Stăm fără să scoatem un cuvânt, plângem și lăsăm gândul să ne zboare, fără să ne îngrijorăm dacă spunem cuvintele potrivite. Duhul lui Dumnezeu va face aceasta pentru noi. Isus a spus: „Ferice de cei săraci în duh” (Matei 5:3). Smeriți și înfrânți, când nu putem să vorbim cu Dumnezeu sau să-I auzim răspunsurile, putem totuși să așteptăm binecuvântările Sale făgăduite. Chiar și când credința noastră a secat, Duhul poate să ajungă la inima noastră și să transforme durerea noastră tăcută într-un limbaj ceresc pentru a-l prezenta înaintea Tatălui nostru. Dorind foarte mult un copil, Ana înălța în templu rugăciunile durerii și ale suferinței, fără să spună un cuvânt. La început, preotul Eli nu i-a înțeles comportamentul. După ce a înțeles, a binecuvântat-o și i-a spus că Dumnezeu îi va împlini dorința, și așa a fost (1 Samuel 1:9-17)! Acestea sunt făgăduințe la care trebuie să ținem.
Elizabeth Versteegh Odiyar
