El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.
Apocalipsa 21:4
Ziua de 29 martie 2020 a marcat împlinirea a douăzeci și două de luni de la moartea soțului meu, care avea atunci treizeci și cinci ani, și încă nu înțelegeam moartea lui. Nu eram într-o fază de negare, pentru că știu că moartea este o parte a vieții. Înțelegeam că acea moarte nu era planul lui Dumnezeu pentru noi, dar odată cu păcatul a venit și moartea. Nici măcar nu întrebam de ce a murit Hristos. Încercam să mă lupt cu conceptul morții și cu moartea însăși. M-am gândit că trebuie să înțeleg. Decesul lui Chris nu a fost, fără îndoială, prima mea întâlnire cu moartea. Părinții mei și unele dintre rude muriseră deja. Îmi plângeam pierderile, dar raționalizam că ei avuseseră vieți împlinite, murind la vârste care indicau faptul că împliniseră cei „șaptezeci sau optzeci de ani” alocați omului (Psalmii 90:10). Pe de altă parte, Chris era tânăr și plin de viață, cu o statură atletică. Dar moartea a venit, iar eu am acceptat-o, fără să înțeleg prea mult cum și de ce. În aceste luni de frământare am înțeles că Dumnezeu este credincios și că Își respectă făgăduințele pentru a împlini orice nevoie a mea.
În loc să mă lumineze cu privire la complexitatea morții, Tatăl meu ceresc mi-a dat pacea „care întrece orice pricepere (Filipeni 4:7). În loc să-mi clarifice misterul morții, Dumnezeu mi-a întărit credința, ca astfel să mă pot încrede în El. Chiar dacă „umblu prin valea umbrei morţii”, El este cu mine (Psalmii 23:4). În loc să-mi justifice moartea lui Chris, Tatăl meu mi-a dat binecuvântata speranță – speranța unui cer nou, a unui pământ nou și a unei glorioase învieri a celor credincioși, când „întâi vor învia cei morţi în Hristos” (1 Tesaloniceni 4:16). Încă nu înțeleg cum o persoană vie, activă se culcă pentru a se odihni, fără să se mai trezească. Însă Tatăl meu cel credincios m-a dus dincolo de dorința mea de a înțelege. El mi-a dat pacea pe care lumea nu o înțelege, mi-a întărit credința în El (chiar și când nu pot să-L văd) și mi-a dat speranța binecuvântată a unei lumi înnoite și a vieții veșnice.
Dragile mele surori, în situațiile care vă schimbă viața, în experiențe neașteptate și în circumstanțe neplanificate, încredeți-vă în Tatăl nostru ceresc. Nimic nu Îl ia prin surprindere, pentru că știe sfârșitul de la început. El a făgăduit că va fi cu noi. El este credincios, iar eu sunt astăzi martora Lui.
Valerie Knowles Combie
