Căci el [Avraam] aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
Evrei 11:10
Acum, când scriu, cei mai mulți dintre noi au trecut prin realitățile pandemiei globale pentru prima dată, și sperăm ultima dată, în viață. Pentru mine, fenomenul COVID-19 a început încet, cu crâmpeie de știri din locuri îndepărtate, care au acaparat apoi mijloacele media locale. Multe schimbări, unele întâmplându-se rapid, au fost adoptate pentru a ne ține sănătoși. În mai puțin de o lună, cei mai mulți dintre noi nu au avut altă alternativă decât să se adapteze unei lumi foarte diferite de ceea ce erau obișnuiți.
Plăcerile simple, cum ar fi plimbările în parc cu copiii sau cu animalele de companie, mersul la cumpărături de orice fel, dar mai ales de produse alimentare, erau evitate. A te aventura în afara casei necesita multă planificare şi pregătire decât îți puteai închipui vreodată. Uneori am amânat sau restricţionat o deplasare în exterior, până când evenimentul a devenit inevitabil. Extremele comportamentului uman au ieşit la suprafaţă. Accidentale acte de bunătate, cum ar fi tineri voluntari achiziționând bunuri alimentare pentru cei aflaţi în situaţii mai vulnerabile, ne-au încălzit inimile. Pe de altă parte, au existat și acțiuni egoiste, prin care oamenii și-au făcut stocuri exagerate sau au refuzat să respecte distanța fizică de siguranță, expunându-i pe cei mai vulnerabili unui risc crescut.
Cum slujbele și afacerile au fost catalogate drept „esențiale” și „neesențiale”, unii oameni au putut să-și continue munca, cu anumite limitări. Alții și-au văzut mijloacele de trai secând precum lacul în pustie. Nesiguranța pe care au adus-o toate aceste schimbări rapide a fost cât se poate de concretă. Pentru unii, lăcașul de închinare și alinare, precum și familia bisericii nu le mai sunt la îndemână în maniera obișnuită. Mulți oameni au intrat mai mult forțați într-o lume nouă, curajoasă a sprijinului asistat din punct de vedere tehnologic. Telemedicina, transmisiunile în direct de pe internet și conferințele pe Zoom au devenit noua normă, o normă incomodă și intimidantă pentru unii, în special pentru cei care au reușit să-și trăiască viața fără aceste „blesteme” ale vieții moderne.
După aproape o lună de experimentare a noilor realități ale pandemiei, m-am bucurat să fac un pas înapoi din punct de vedere mintal și să realizez că, într-adevăr, lumea aceasta nu este casa noastră. A fost un timp pentru a compara viața nouă pe care o trăim cu vechile cărări. Mai mult decât atât, a fost un timp pentru a înțelege că făgăduința vieții veșnice în ceruri este mai de dorit acum decât a fost vreodată!
Doreen Evans-Yorke
