Căci Domnul are plăcere de poporul Său şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i.
Psalmii 149:4
În 2012, eu și soțul meu am fost invitați la o petrecere-surpriză cu ocazia zilei de naștere a unuia dintre prietenii prietenilor noștri. Nici noi nu cunoșteam gazda, nici ea, pe noi. Opt ani mai târziu, am fost invitată să vorbesc la finalul programului Sărbătoarea zilei de Sabat din cadrul inițiativei bisericii noastre intitulată Zece zile de rugăciune. Programul pe care l-am alcătuit s-a intitulat „Făgăduințe”, care cuprindea muzică, mărturii și rugăciune. De asemenea, cei prezenți au fost invitați să scrie enunțuri scurte de făgăduințe, însoțite de versetul biblic corespunzător. Această listă urma să fie dată la schimb unui participant necunoscut. Am coborât de pe platformă și am dat copia originalului scris de mâna mea unei musafire. Am rugat-o să ne întâlnim la sfârșitul programului. După ce i-am salutat pe toți participanții la ușă, mi-am dat seama că cea care primise hârtia de la mine nu fusese printre ei. De fapt, nu era de găsit nicăieri.
Nedumerită, mi-am exprimat dezamăgirea către responsabila Departamentului Misiunea Femeii, care mă invitase să vorbesc în acea zi. „Știi cui i-ai dat lista ta?” m-a întrebat ea. Când i-am spus că nu știu, ea mi-a răspuns: „Mi-a zis să-ți spun că nu poate aștepta, pentru că soțul ei avea o întâlnire.” Eram descumpănită. Responsabila departamentului a adăugat: „Este prietena mea. Îți mai aduci aminte când ai participat la acea petrecere-surpriză cu ocazia zilei de naștere? Ea a fost gazda. Mi-a spus că te va suna.” Mi-am mai revenit.
A doua zi dimineață, telefonul mobil a sunat. O femeie s-a prezentat și mi-a explicat cum a lucrat Dumnezeu în favoarea ei: „La programul de ieri”, a spus ea, „am fost ignorată din greșeală de cei care distribuiau pixuri și hârtie. Și nici eu nu aveam așa ceva la mine. Ce simțământ teribil! Așa că a avut cu adevărat nevoie de făgăduințele pe care mi le-ai dat.”
Săptămânile următoare am mai primit un apel de la ea și mi-a spus că a făcut câteva copii ale listei mele și le-a trimis prin poștă prietenilor ei. Aceștia i-au spus că fuseseră foarte binecuvântați și, de aceea, au făcut și ei alte copii și le-au trimis prietenilor și familiilor lor. Am îndrumat-o spre un website de unde ea și prietenii ei putea să aibă acces nelimitat la făgăduințele lui Dumnezeu. Ce experiență inspiratoare! Astăzi continuăm să ne aflăm pe câmpul de luptă. Ea este acum partenera mea de rugăciune și un sprijin credincios. Dumnezeul nostru este atotcunoscător.
Pauline A. Dwyer-Kerr
