Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Isaia 65:24
În timp ce dormeam, afară, în noapte, o pătură de nea s-a așternut peste tot. Dimineața, Norman, soțul meu, m-a trezit spunându-mi: „Nu cred că vei putea face azi voluntariat la spital.” Totuși, m-am bucurat când starea drumurilor s-a îmbunătățit. Până la urmă am putut să merg. Pastorul l-a sunat pe Norman și l-a rugat, dacă poate, să curețe cu plugul zăpada din curtea bisericii. Norman a acceptat cu plăcere să meargă, dar puțin mai târziu. Înainte să plec, m-a rugat să mă întorc imediat după ce termin activitatea la spital. Șoseaua putea să devină alunecoasă. Drumul spre și de la spital a fost liniștit, fără evenimente. Ajungând acasă am început să mă îngrijorez cu privire la Norman. De aceea am împachetat cina pentru el, am urcat din nou în mașină și am pornit spre biserică, urcând dealul care ducea spre parcarea acesteia. Curând, autoturismul a început să derapeze, obligându-mă să opresc. Am luat-o pe jos, însă mi-am dat seama curând că aleea era toată un ghețuș. M-am întors în mașină, ca să nu pățesc ceva, și m-am uitat după utilajul cu care lucra Norman.
Ce încurcătură! Am să-l sun. Însă telefonul meu mobil avea semnalul slab. „O, Doamne, ajută-mă! Arată-mi, Te rog, ce să fac”, am strigat cu voce tare. Am ieșit din nou din mașină și m-am îndreptat cu grijă spre clădirea bisericii, trecând de poartă, după ce am introdus codul de siguranţă necesar. Eram ca un căţel ud și plin de zăpadă. „Te rog, ajută-mă, Doamne!” și am tras aer în piept. Apoi am văzut farurile tractorului și am început să fac, frenetic, semne cu brațele. Norman s-a oprit, a venit la mine și m-a întrebat: „Ce cauți aici?” Am ridicat puțin sacoșa în care era mâncarea și i-am spus aproape șoptit: „Ți-am adus cina.” Norman m-a condus cu grijă în biserică, unde era cald și bine.
A văzut că parcasem mașina pe o porțiune cu gheață groasă. În timp ce ne îndreptam spre casă, în mașină, mi-a spus: „A fost periculos ce ai făcut.”
„Am vrut să mănânci ceva”, am spus eu cu glas dulce. Răspunsul meu nu a făcut decât să accentueze și mai mult nesăbuința mea.
Când privesc în urmă, la deciziile acelei zile, înțeleg că nu au fost decizii rele, ci mai degrabă neînțelepte, pentru condiții meteorologice respective. Am lăsat ca dragostea și grija pentru Norman să-mi pună siguranța în pericol. Totuși, în ciuda hotărârii mele greșite, Domnul a răspuns strigătului meu după ajutor și m-a ferit în acea seară rece să alunec pe gheață și să pățesc ceva grav! Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că ascultă rugăciunile noastre și ne răspunde, indiferent de starea vremii.
Rose Neff Sikora
