Am strigat către El cu gura mea şi îndată lauda a fost pe limba mea.
Psalmii 66:17
Tocmai terminasem cina, însă simțeam că tot mi-era foame. În timp ce spălam vasele în acea seară, i-am spus mamei: „Îmi vine să mănânc chow mein (tăiței prăjiți chinezești cu legume și, uneori, cu carne sau tofu, n.t.). De fapt, chiar mi-e poftă de ei!” De obicei, familia mea preferă orezul în schimbul pastelor. Astfel, fiind singura iubitoare de paste, le pregătesc de obicei când am chef de așa ceva. Totuși, în acea seară, mi-am spus că tocmai terminasem de mâncat și că un pahar cu apă ar fi suficient. Dar evident că Dumnezeu gândea altfel. Vedeți, când eu îi spuneam mamei despre pofta mea, Dumnezeu știa intensitatea dorinței stomacului meu după acel fel de mâncare. Pe cât de copilăresc ar părea, credeți-mă, pentru mine a contat mult când tatăl meu a venit mai târziu acasă, în acea seară și mi-a spus: „Am adus chow mein pentru tine.”
Pentru mine contează mereu când Dumnezeu îmi răspunde, în special dacă sunt implicați și alții. Este mijlocul prin care le reamintesc că avem un Tată ceresc care Se îngrijește „de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19). Am transformat acel „moment chow mein” într-o predică pentru familia mea. I-am adus slavă lui Dumnezeu pentru că m-a auzit. Deși nu‑mi luasem un timp special să vorbesc cu El despre ceea ce era în mintea mea, am realizat că El ne ascultă mereu. Poate că fusese o simplă „cerere” nerostită, însă Dumnezeu a tratat dorința mea ca și când ar fi fost importantă. În acest demers, El mi-a amintit că mă ascultă mereu.
Când ne rugăm, Dumnezeu ne învață cum să acceptăm calea Lui. Dacă avem o relație apropiată cu El, suntem cu adevărat binecuvântați. Dacă vom petrece timp cu El, Îl vom putea înțelege mai bine, vom putea să creștem cu și în El. Orice relație umană se păstrează prin comunicare. Relația lui Dumnezeu cere același lucru: comuniunea cu El. Dacă suntem nepăsători în privința relației noastre cu Dumnezeu, vom avea aceleași rezultate ca atunci când îi neglijăm pe cei pe care îi iubim și de care ne pasă. Pe de altă parte, cu cât petrecem mai mult timp cu Dumnezeu, cu atât ne apropiem mai mult de El.
De ce să nu lucrăm la relația noastră cu Dumnezeu, la fel de mult cum lucrăm la relațiile noastre cu soții, familiile și prietenii noștri? Când vom învăța să umblăm pe căile Lui, vom descoperi că El este „un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate” (Proverbele 18:24, sublinierea adăugată).
Renauta Hinds
