Până când, Doamne, mă vei uita neîncetat? Până când Îţi vei ascunde faţa de mine? Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?
Psalmii 13:1,2
Închideți ochii, plecați-vă capul și împreunați-vă mâinile”, ne învăța prima mea instructoare de la Școala de Sabat. „Așa ne rugăm noi Împăratului nostru.” Băiețoi cum eram, nu aveam atât de mult calm ca fetele care îngenuncheau lângă mine. Puteam să fiu atentă doar două zecimi dintr-o secundă, după care mă întorceam fie la râsul meu zgomotos, fie la planul de a face vreo năzbâtie, ca să alung plictiseala. Cu siguranță, nu-mi cântăream cuvintele înainte de a vorbi. Totuși, cumva am fost instruită să mă rog cu respect, alături de grupa mea.
Dar acest fel de rugăciune nu mi se potrivea. Puteam să îngenunchez în rochia mea de biserică, cu gleznele încrucișate, în Sabat, pentru ca apoi, în restul săptămânii, să mă rog lui Dumnezeu în felul meu. Conservațiile noastre au fost întotdeauna diferite de ceea ce este prezentat într-un cadru de biserică. Prefer să vorbesc cu El, când suflu din greu la o alergare de după-amiază, când stau lângă un ochi de apă sau când strig încântată, pe vârful unui munte. Aceasta este o versiune de rugăciune despre care se vorbește mai puțin.
Iov s-a rugat, așezat pe cenușă și cuprins de disperare (Iov 2:8). Iacov s-a luptat cu Dumnezeu și nu L-a lăsat să plece până nu a fost binecuvântat (Geneza 32:24-26). David a postit și a stat întins pe pământ zile la rând, insistând pe lângă Dumnezeu (2 Samuel 12:16). Așadar, de ce ne este frică că Îl vom jigni pe Dumnezeu dacă ne rugăm cu ardoare? Este Împăratul nostru și merită respect maxim, dar dorește de asemenea o relație deschisă, neprelucrată cu fiecare dintre noi. Am strigat azi la Dumnezeu de durere. Relația mea cu El nu este una formală, ci una reală. Îmi permit să fiu supărată sau să am nevoie de puțin spațiu ca să mă liniștesc, ca în oricare altă relație. Ceea ce este diferit este modul cum răspunde Dumnezeu. El nu Se îndepărtează, pentru că S-a săturat să mă aștepte. El nu trece la următoarea relație și nu mă lasă prăbușită în țărână. El așteaptă cu răbdare și este pregătit să facă legătura noastră și mai puternică. Acesta este motivul pentru care știu că pot să vorbesc cu Dumnezeul meu fără să-mi „lustruiesc” rugăciunile. Mă aude și alege să rămână. El aude și rugăciunile voastre, indiferent cum le înălțați.
Delanie Kamarad
