Vor zidi case şi le vor locui; vor sădii vii şi le vor mânca rodul. Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele; nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul.
Isaia 65:21,22
După înmormântarea soacrei mele, familia noastră a dorit să mai privească o dată ferma din Missouri, care a avut un impact atât de puternic asupra vieții noastre. Cotețul decolorat păstra nu doar amintirile păsărilor cotcodăcind prin curte, ci lucruri demodate, de strictă necesitate, depozitate în el. Printre „comori” se numărau două roți de Ford, model T. Privind vechea casă, amintirile ne-au năpădit, însă doar amintirile nu au putut opri degradarea clădirii vechi, încovoiată sub trecerea anilor. În ultimii ani, membrii familiei au peticit și au zugrăvit casa. Au reparat sau au înlocuit burlane, acoperiș și ferestre. Podeaua a trebuit și ea înlocuită, deoarece casa nu avea fundație. Obiectivul acestor lucrări a fost ca acea casă să poată fi locuită atâta timp când Mami avea nevoie de ea. Iar membrii familiei și-au realizat obiectivul, aceasta putând să locuiască acolo până când a venit ziua când, din cauza degradării sănătății, a fost mai bine pentru ea să meargă la o casă pentru seniori.
Totuși, ferma familiei nu consta doar din clădiri, ci din tot ceea ce crescuse acolo. Hectarele de soia fuseseră esențiale pentru traiul familiei, ca și câmpurile pentru fâneață. Stejarii bătrâni de zeci de ani din curtea din față produseseră cantități însemnate de ghinde și oferiseră umbra atât de plăcută în după-amiezile liniștite de Sabat. În grădina din spate erau ghivece cu trandafiri, iar într-o anvelopă veche înfloreau de câțiva ani lalele. La un moment dat, pe aleea din fața casei au apărut tufe de liliac, care însă au dispărut la un moment dat, pentru că nu era loc suficient pentru manevrele combinei.
Acea vizită la fermă a fost un timp de reflecție. Fiica noastră a vrut să aibă ceva viu de la bunica ei. Nu era nimic înflorit prin preajmă, întrucât casa nu mai era locuită, cu excepția unui iris japonez. A găsit o cazma și a început să sape. Aceste flori au traversat țara și înfloresc acum din nou în Oregon.
Astăzi, clădiri se degradează și se prăbușesc. Adesea, copacii supraviețuiesc clădirilor, dar, în cele din urmă, se prăbușesc și ei. Isus ne pregătește locuri care nu se vor degrada niciodată. El ne-a făgăduit că vom mânca din pomul vieții și că nu vom îmbătrâni niciodată.
Amin, vino, Doamne Isuse!
Barbara Huff
