Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
2 Corinteni 1:3,4
Au trecut treisprezece ani între absolvirea facultății și înscrierea la doctorat, pentru că am vrut să aștept ca fiica mea să împlinească cel puțin zece ani, înainte de a continua un studiu riguros. Răsplata unui angajament atât serios avea să constea din noi descoperiri, care s-au adăugat cunoștințelor teoretice în profesia mea de îngrijire a bolnavului. Drumul de la o universitate de stat din San Bernardino, California, la o universitate confesională din San Diego dura o oră și jumătate, drum direct, fără alte opriri. De fiecare dată când ajungeam în San Diego, îmi exprimam bucuria printr-o rugăciune: „Doamne, voi depune toate eforturile; Te rog, fă Tu restul.” Spre sfârșitul ultimului an dedicat lucrării de cercetare, mergeam cu mașina la San Diego imediat după ce terminam de predat cursurile de dimineață în San Bernardino, ca să pot folosi laboratorul de informatică pentru cercetarea mea. Într-o zi eram în mijlocul unei lucrări de cercetare pe care trebuia să o termin, când deodată computerul s-a stricat. Nu apucasem să salvez ce lucrasem, așa că am pierdut tot ce scrisesem!
Am început să plâng. Nu mi-am dat seama că cine ar fi intrat în laborator ar fi putut să mă vadă în situație mă aflam. Pe neașteptate, în ușă a apărut profesoara mea. M-a văzut plângând. A venit imediat lângă mine, mi-a pus mâna pe umăr și m-a întrebat: „Ce s-a întâmplat?” I-am spus. A luat un scaun și s-a așezat lângă mine, privindu-mă cu compasiune. A privit ecranul întunecat al computerului și mi-a spus: „E în regulă, Edna. Poți să depui lucrarea ta mâine.” Ce ușurare! I-am spus că mi-a salvat viața.
Deși nu aparțineam aceleași confesiuni, profesoara mea (ca și multe alte cadre didactice din acea universitate confesională) mi-a oferit o perspectivă mai bună despre ce este dragostea și despre relația acesteia cu compasiunea. Am obținut o apreciere mai profundă a importanței manifestării unei credințe simple în Isus, asistând adesea, în sala de clasă, la adevărate lecții de compasiune. De asemenea, nu am observat nicio urmă de rasism, dragostea fiind împărțită tuturor, permițându-ne tuturor să căutăm și să primim o educație bună. Domnul Isus dorește ca respectul, compasiunea și smerenia demonstrate de El la cruce să fie manifestate de urmașii Lui față de toți ceilalți. Petru a scris: „Toți să fiți plini de armonie, înțelegători, cu dragoste de frați, plini de compasiune, smeriți” (1 Petru 3:18, NTR).
Edna Bacate Domingo
