Sunt încredințat că nimic nu poate să ne despartă de dragostea Lui. Nici moartea nu poate, nici viața nu poate. Nici îngerii nu pot și nici chiar toate puterile iadului nu pot să ne țină departe de dragostea lui Dumnezeu. Temerile noastre pentru azi, îngrijorările noastre pentru mâine sau unde suntem – fie sus, mai sus de ceruri, sau în cel mai adânc ocean – nimic nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, demonstrată de Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi.
Romani 8:38,39, TLB
Am avut datoria și privilegiu ca, într-un Sabat, să predic în fața a peste două sute de femei într-o închisoare kenyană. Femeile purtau uniforme vărgate. Aveau pe spate etichete roșii sau albastre, în funcție de fapta pe care o săvârșiseră. Copilașii se învârteau pe la picioarele lor, în timp ce ele stăteau așezate jos, în praf, în fața celulei-dormitor. Mă simțeam complet nepregătită. Ele erau acolo din diferite motive, unele dintre acestea părând foarte nedrepte. O femeie fusese închisă pentru că turnase apă fierbinte peste bărbatul ei, după ce acesta o bătuse timp de șapte ani. O alta era acolo pentru că o patrulă de poliție găsise droguri sub scaunul din autobuz pe care ea stătea. O alta fusese acuzată de omorârea bebelușul, cu toate că bebelușul locuia cu tatăl lui și prietena acestuia. Multe dintre aceste istorii erau groaznice. Nu părea corect ca aceste femei să fie încarcerate. Cele mai multe nu aveau bani să plătească avocați care să le apere, așa că rămâneau în închisoare. Cele cu copii mici puteau să-i aibă cu ele doar până când aceștia împlineau trei ani. Apoi copiii erau trimişi la soţii sau părinţii lor sau la rudele care voiau să-i ia. Dacă nu, erau duși la orfelinat, dacă se găsea vreunul disponibil.
Înainte să merg în vizită la închisoare, m-am rugat cu ardoare ca Dumnezeu să-mi arate ce să spun. El m-a condus la textul din Romani 8, care ne asigură că nimic nu ne poate despărți de dragostea Sa. Am citit aceste versete și le-am îndemnat pe femei să strângă-l în inima lor. Le-am privit chipurile, în timp ce-mi ascultau cuvintele. Am continuat să mă rog ca Dumnezeu să le deschidă inima pentru a primi acest mesaj de dragoste. Când au cântat, au făcut-o cu entuziasm și determinare. Știau cântecele creștine și au început să bată din palme, să se legene și să ridice mâinile spre Dumnezeu, adorându-L ca singura lor nădejde și salvare. Cred că știau adevărata însemnătate a închinării înaintea Celui în care se încredeau.
Rugăciunea mea a fost – și continuă să fie – ca Dumnezeu să le audă strigătele, să le dea pace și să le învăluie în dragostea Lui, salvându-i pe ele și pe copiii lor pentru împărăția Sa. Eu sper ca această împărăție să fie și a voastră.
Joy Marie Butler
