Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!
Psalmii 139:23,24
Într-o zi, în timp ce mă rugam, cerându-I lui Dumnezeu să-mi cerceteze inima, El mi-a adus aminte de vremea când eram la liceu și de o fată care stătea cu mine în bancă. Îmi plăcea de ea, dar, pentru că nu era americancă, ceilalți elevi își băteau joc de ea, folosind apelative specifice. Bineînțeles că nu am folosit niciodată acele cuvinte, însă, uneori, am râs împreună cu alții. Copii sau adulți, unii dintre noi putem să fim nemiloși, uneori fără să ne dăm seama. Am început să mă gândesc cum trebuie să se fi simțit acea colegă de clasă. Trecuseră treizeci de ani de când nu o mai văzusem și nu știam cum aș putea să-i spună că-mi pare rău, totuși L-am rugat pe Dumnezeu să mă ierte. Eram acum un altfel de om. Atunci, în trecut, nu știusem cum să am o relație cu Dumnezeu. Doar apelam la El când eram în necaz. Dar Dumnezeu a fost mereu acolo, chemându-mă la El.
La câțiva ani după ce am devenit creștină m-am mutat din orașul meu natal. După căsătorie, eu și soțul meu ne-am mutat în diferite locuri din țară, el fiind pastor. Apoi, el a fost chemat să lucreze în statul Virginia de Vest, care ne-a adus mai aproape de orașul nostru natal și ne-a permis să ne întoarcem și să ne vizităm ocazional familia. Într-o vizită acolo, la scurt timp după ce Îl rugasem pe Dumnezeu să-mi cerceteze inima, m-am hotărât să merg la un magazin Whole Foods, pentru că nu aveam așa ceva în apropiere, acolo unde locuiam. Întrucât magazinul nu era aproape de locul în care am crescut, nu mă așteptam să dau pe drum peste cineva cunoscut. Cu toate acestea, am observat, la un moment dat, pe cineva care semăna cu fosta mea colegă de clasă. Când am strigat-o pe nume, s-a întors spre mine. Era ea! Știam că Dumnezeu aranjase această întâlnire. După ce am vorbit câteva minute, i-am spus că devenisem creștină. Apoi am adăugat: „Vreau să-mi ier iertare pentru apelativele pe care le-au folosit colegii mei cu tine. Deși nu am folosit niciodată acele cuvinte urâte, am râs împreună cu ei, lucru care este la fel rău. Chiar îmi pare rău.” Ea mi-a spus să stau liniștită în privința aceea. Dar am observat o lacrimă în ochii ei. După toți acești ani, cred că încă o mai durea. Am îmbrățișat-o și i-am spus că Dumnezeu o iubește și că ne-a adus împreună ca să-mi cer iertare de la ea. Prieteni, ar trebui să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să le spunem celor pe care i-am rănit că ne pare rău. Apoi să le spunem că Dumnezeu îi iubește.
Elaine Buchanan
