BURSA

Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.”
Matei 19:26

Era în martie 2013, când m-a sunat o prietenă și mi-a zis: „Hai să depunem dosarul pentru obținerea bursei.” A doua zi, după ce am obținut formularele de solicitare a bursei, am observat că printre criteriile de acordare exista și o condiție necesară în privinţa matematicii, pe care eu nu o îndeplineam. Am simţit că mă prăbuşesc. Aveam doar două zile pentru a pune toate lucrurile în ordine până la data-limită. Când ziua finală a sosit, eu nu aveam decât unul dintre formulare completat și niciun act justificativ copiat și autentificat. Până la sosirea comisiei de acordare a burselor, am încercat să completez dosarul, însă gândul că nu îndeplinesc condiția necesară m-a făcut să mă descurajez și chiar să renunț. I-am spus prietenei mele că voi depune cererea anul viitor, după ce voi trece prin cursul de matematică.

În timp ce mă întorceam la mașina mea, m-am simțit învăluită în pace. M-am rugat: „Doamne, dacă ai o bursă și pentru mine, fă Tu ca una dintre prietenele mele să mă sune ca să mă întorc să depun dosarul.” După cinci minute, aceeași prietenă m-a sunat: „Debora, întoarce-te! Ai majoritatea documentelor de care este nevoie. Încearcă și vezi ce se întâmplă. Păstrez un loc pentru tine.” Eram uimită și fericită în același timp. Totuși, când mi-a venit rândul, nu avem nici măcar numele celor care puteau să mă gireze – al celor care urmau să răspundă legal și financiar pentru mine. După ce am depus totul, angajaţii comitetului de acordare a burselor mi-au cerut să pun la dispoziție numele garanților mei. Nu am făcut lucrul acesta, gândind că nu voi primi bursa. Trei luni mai târziu, aceeași prietenă m-a sunat și m-a întrebat: „De ce nu mi-ai spus că ai obținut bursa?”

„Dar nu am primit nicio bursă”, am răspuns eu. Când mi-a spus că mi-a văzut numele în ziar, am cumpărat imediat și eu un exemplar. Am văzut cu propriii ochi că eram printre beneficiarii de bursă pentru 2013. Deși trei merseserăm să depunem dosarul, doar eu am îndeplinit toate cerințele și singura care a primit bursă! Îi aduc laude și mulțumiri lui Dumnezeu pentru că m-a calificat pentru ceea ce nu eram calificată.

Tată ceresc, Îți mulțumesc că ochii Tăi ne văd și urechile Tale sunt receptive la rugăciunile noastre. Ajută-ne, Te rugăm, să fim conștienți că putem să ne încredem în Tine pentru orice detaliu al vieții noastre și să aruncăm asupra Ta toate grijile noastre, pentru că Tu le porți pentru noi. În numele lui Isus, amin!

Debora Ramona Hughes

Ascunsă în palmele Sale
Ascunsă în palmele Sale
În „Ascunsă în palmele Sale”, fiicele lui Dumnezeu din zilele noastre își relatează istoriile despre modul în care au respins minciunile vrăjmașului. Minciuni precum „Dumnezeu te-a părăsit, lăsându-te fără apărare, singură și fără speranță”. Pline de încredere, ele își împărtășesc experiența personală despre modul în care „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Ele vorbesc despre har, despre perseverență și despre noi începuturi. Ele vorbesc despre ce înseamnă să fii... „Ascunsă în palmele Sale”.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video