Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.
Ieremia 29:13
Muncitorii își terminaseră toate sarcinile pentru acea zi. Lucrările de renovare la baia mea se apropiau de final, spre bucuria mea. Am ieșit din casă pentru a-mi lua rămas-bun și pentru a le mulțumi pentru lucrarea făcută până în acel moment. Când să plece cu mașina din curte, mi-am înălțat privirea și iată, chiar în fața ochilor mei, era un apus care îți tăia suflarea. Am luat telefonul și am început să fac poze. Din dorința de a poza apusul din unghiul și din poziția perfecte, am alergat de pe alee pe partea din stânga a gazonului, apoi am mers repede înapoi, în dormitorul care era pe partea cu drumul, pentru a putea face o poză mai bună și de la o înălțime mai mare. Tot nu eram mulțumită, așa că am alergat spre pod și am ajuns acolo exact în clipa în care mingea de foc aluneca ușor după ramurile unor copaci. Când am revizuit pozele făcute, am ales patru care mi se păreau extraordinare. Eram în al nouălea cer!
Dimineața următoare, fiind la plimbarea mea zilnică, am meditat la ședința foto din seara trecută. Fără să mă gândesc prea mult, am încercat să găsesc locul optim pentru a vedea cât mai bine soarele și nu m-am gândit la nimic când am alergat din loc în loc pentru a-mi fi mai ușor să fac pozele ideale. Nu m-am gândit deloc la spatele care mă durea sau la încheieturile care mă supărau. Nicio scuză în alergarea mea după poza perfectă. Intenția mea hotărâtă era să surprind apusul acela uimitor, asta mi-a dat putere în ciuda tuturor problemelor.
Tatăl mi-a vorbit în meditația mea. „Vezi cum ai alergat după soare? Tot așa vreau să alergi și după Fiul! El poate să fie totul pentru tine, să facă totul pentru tine și să îți dea tot ce ai nevoie.”
De îndată, traiectoria gândurilor mele s-a schimbat. De câte ori am plecat grăbită la începutul zilei după o rugăciune spusă în grabă, neglijând timpul prețios petrecut cu Mântuitorul meu? Cât de adesea mi-am văzut de treburile mele sau de locul de muncă în loc să merg la o întâlnire de rugăciune? Cât de des am trecut grăbită pe lângă cineva aflat în nevoie, pentru că, dacă mă opream să ajut, aș fi întârziat la întâlnire?
Agonizând din cauza eșecurilor mele, o voce liniștită mi-a reamintit că în fiecare zi am ocazia să îmi schimb calea, prin harul Domnului; că o viață mai bună este întotdeauna la dispoziția mea și a tuturor celor care acceptă chemarea de a-L urma pe Fiul.
autor: Florence E. Callender
