O CÂNTARE A LUI DAVID – PSALMUL 20

Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ți trimită ajutor din locașul Său cel sfânt și să te sprijine din Sion!
Psalmii 20:1,2

Ce rugăciune frumoasă, profundă și înduioșătoare! Doar gândul că Dumnezeul universului Își revarsă mila Sa asupra neputințelor mele, prin faptul că trimite ajutorul din Locașul Său cel Sfânt, este mai presus decât poate înțelege mintea mea.

Chiar este real? Chiar este posibil așa ceva? David nu avea nicio îndoială cu privire la acest lucru. Cuvintele acestui cântec au ieșit din adâncul inimii lui.

În această rugăciune se află o putere remarcabilă. Dar pentru ca binecuvântarea să fie înțeleasă pe deplin și cu totul personală pentru poporul Israel, ea avea nevoie și de o componentă vizuală; în special în contextul templului, în care ritualurile erau punctul central.

Astfel, punerea mâinilor de către preot juca un rol important în închinarea ebraică, când acesta binecuvânta poporul. Scopul primordial era ca o amintire a faptului că plinătatea binecuvântării nu venea de la preot, de la om, ci de la Dumnezeul cerurilor, care dă biruință. Vreau să cred că această practică probabil și-a preluat semnificația de la bătălia de la Refidim, împotriva amaleciților, când Aaron și Hur l-au ajutat pe Moise să își țină mâinile ridicate.

Faptul că preotul își înălța mâinile îl făcea conștient pe închinător de starea sa umană neajutorată; dând astfel naștere la închinarea adevărată.

Mâinile noastre sunt legate atunci când vine vorba de biruința noastră asupra păcatului și asupra morții. Căci noi suntem cu totul dependenți de favoarea lui Dumnezeu pentru susținerea și mântuirea noastră. Când ne dăm seama de acest adevăr, în inima noastră apare închinarea adevărată. Neputințele noastre își pierd valoarea în fața perfecțiunii lui Dumnezeu.

Psalmul 20 este cuvântarea supremă a tuturor binecuvântărilor. El cuprinde orice dar sfânt și prețios pe care Dumnezeu dorește cu nerăbdare să îl reverse asupra copiilor Săi de pe pământ: empatie, sănătate, bunătate, milă, bogăție, iertare și tot ce este necesar pentru o viață demnă.

David spune că, în Hristos, Dumnezeu ne-a dat fiecare binecuvântare spirituală din cer.

autor: Olga Valdivia

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor