„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul.
Isaia 55:8
Unul din ultimele lucruri care mi-a fost spus în perioada în care căsnicia mea se destrăma a fost următorul: „Cine te va lua pe tine?” Partea cea mai tristă este că l-am crezut! Ca proaspătă mamă singură, mă simțeam nedorită. Oare mă va abandona și Dumnezeu? Încă în stare de șoc, încercam din răsputeri să îmi ajut cei doi băieți să facă față durerii pe care o simțeau. Apoi, pe neașteptate, unii membri din biserică mi-au spus categoric că nu mai eram bineveniți la serviciile de închinare – acum eram o „familie destrămată”.
Într-o după-amiază târzie de toamnă, am deschis un plic de la mama mea, care întotdeauna m-a susținut. În plic era un decupaj dintr-un ziar al bisericii în care se făcea reclamă la o întâlnire pentru persoanele singure din zona mea. Tot acolo puteai găsi și informațiile de contact. „Mergi la această întâlnire!” mi-a scris mama. Fiul meu cel mare, în clasa a noua la un liceu cu internat, mi-a spus că va merge cu mine la întâlnire. Am condus patru ore cu mașina pentru a ajunge la locul în care era el; apoi am mers mai departe la un hotel în San Jose pentru a înnopta, deoarece o luasem cu mine și pe Kitty, pisica de acasă. Kitty a fost una din puținele ființe care încă mă mai iubea. Și cât o iubeam și eu pe ea! Când eu și fiul meu am luat-o pe o stradă greșită, după ce s-a lăsat întunericul în acest oraș necunoscut, cel care avea să fie gazda întâlnirii a venit să ne găsească și să ne ducă acasă la el, chiar locul în care urma să aibă loc întâlnirea. Ne-a spus că îl cheamă Russ.
Spre finalul serii, Russ a spus: „Mâine dimineață, câțiva din grupul nostru merg să viziteze împrejurimile din San Francisco și Alcatraz. Ai vrea să vii și tu cu fiul tău?” Am mers și am avut o zi frumoasă la pista de mașinuțe și am vizitat China Town, printre altele. După ce ne-am întors în San Jose, eu și fiul meu urma să ne urcăm în mașină, când Russ a spus: „Înainte să vă întoarceți spre școală și apoi spre casă, se poate să vă scot în oraș, la cină? Restaurantul mexican deschide în treizeci de minute.” Am mers după Russ până la restaurant, unde fiul meu a avut timp să o plimbe pe Kitty. Înainte de a intra în restaurant, am deschis puțin geamul de la mașină, cât să intre aer proaspăt pentru ea. După o cină minunată, ne-am întors la mașină. Kitty dispăruse! O pisică de interior pe străzile unui oraș mare – nicio șansă de supraviețuire! O altă pierdere de nedescris!
Experiența mea creștină m-a învățat că uneori, când noi avem impresia că am pierdut ce avem mai scump și mai apropiat, Dumnezeu ne îndreaptă spre cele mai mărețe „descoperiri” din viața noastră. Nu uita acest lucru!
autor: Noni Weidemann
