Atunci, fariseii (…) s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii. (…) În aceeași zi au venit la Isus saducheii (…) un învățător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare. (…) Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Și, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.
Matei 22:15,16,23,35,46
S-au strâns acolo, în curțile templului ticsite de oameni – tineri, înfocați și zeloși, cu brațele încrucișate peste pieptul lor umflat –, aruncând priviri viclene prin ochii pe jumătate închiși spre tânărul Galileean care privea înapoi spre ei fără să clipească, cu demnitatea calmă a unui împărat. Cândva au fost vrăjmași înverșunați, acești farisei și anumiți irodieni și saduchei, dar acum erau una, legați de vrăjmășia comună împotriva lui Hristos. Cu o falsă sinceritate, ei L-au întrebat: „Se cade să plătim bir cezarului sau nu?” „La înviere, nevasta căruia din cei șapte va fi ea?” „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
Nu setea după mai multă cunoștință îi adusese pe ei acolo. Ei disprețuiseră și respinseseră învățăturile Lui, Îl provocaseră fără milă și puseseră la cale planuri pentru a-L prinde și a-L condamna. Nu, nu adevărul curat și strălucitor îl căutau ei cu sete în acea zi – ei erau însetați după moartea Lui. Și aveau să o obțină. Dar nu acum, nu în această zi. În această zi – chiar ultima zi în care Hristos a mai învățat în templu – vrăjmașii Lui trebuiau să își aștepte momentul.
Cu un glas sugrumat de suferință și cu inima frântă de durere, Hristos se întoarce spre mulțimea cuprinsă de teamă, cei care au fost martori la această competiție ciudată între preoții corupți și acest Învățător, a cărui înțelepciune și bunătate au strălucit mai puternic după fiecare atac. Cu neliniște, ei Îl aud exclamând: „Ierusalime, Ierusalime… De câte ori am vrut să strâng pe fii tăi cum își strânge găina puii sub aripi și n-ați vrut!” (Luca 13:34).
Tânărul Galileean a trecut prin templu pentru ultima dată; odată cu El a plecat și prezența lui Dumnezeu, retrasă pentru totdeauna din templul construit pentru slava Sa. Este adevărat, nu toți au primit harul Său în acea zi, dar o voce care a ajuns până la noi spune: „O sămânță de oameni Îi va sluji și se va vorbi despre Domnul către cei ce vor veni după ei” (Psalmii 22:30) și „pământul va fi plin de cunoștința Domnului ca fundul mării, de apele care-l acoperă” (Isaia 11:9). Amin!
autor: Jeannette Busby Johnson
