O CASĂ PENTRU FAMILIA FĂRĂ ADĂPOST

Poporul meu va locui în locuința păcii, în case fără grijă și în adăposturi liniștite.
Isaia 32:18

Într-o zi, m-a sunat nepoata mea în lacrimi. „Sunt foarte tristă”, a spus ea. În timp ce îmi povestea, mi-am dat seama că inima ei era frântă pentru o familie fără adăpost pe lângă care trecuse în acea zi când se întorcea de la școală. Era a doua oară când trecea pe lângă ei și a doua oară când ea și mama ei nu au avut destui bani pentru a le da și lor.

Până la finalul discuției, ne-am gândit la patru modalități de a strânge fonduri pentru proiectul ei. Astfel, ne asiguram că data următoare ea va avea suficienți bani să le dea persoanelor fără adăpost, în special familiilor cu copii. În primul rând, am spus că ea trebuia să strângă o parte din alocația ei și să o dăruiască în acest scop. În al doilea rând, ea urma să ceară familiei și prietenilor să contribuie la Fondul pentru familiile fără adăpost. În al treilea rând, ea și cealaltă nepoată a mea plănuiau să își dea jucăriile copiilor sau să vândă o parte din ele pentru a strânge bani pentru aceste familii. Nu în ultimul rând, probabil că avea să o roage pe mama ei să creeze un proiect „GoFundMe” pentru familiile fără adăpost. Discuția noastră s-a încheiat într-o notă pozitivă și ea se simțea acum mai bine, nerăbdătoare să înceapă planificarea proiectelor ei.

Trăim vremuri grele. La momentul la care scriu acest devoțional, toți ne confruntăm cu o criză globală a celei mai rele pandemii pe care a văzut-o lumea. În această perioadă, multe familii și-au pierdut casele și au ajuns în pragul disperării. Prezența păcatului a contribuit și ea la lipsa adăpostului spiritual. Dar Dumnezeu ne-a promis că, într-o zi, El va pune capăt durerii.

Mi-a venit în minte o făgăduință încurajatoare când m-am gândit la incidentul care m-a întristat. Deși acum există persoane fără adăpost, copii cărora le este foame și da, care nu au jucării, Isus ne spune: „Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc” (Ioan 14:1,2). Într-o zi, toată durerea și toată tristețea se vor sfârși. Chiar dacă acum nu avem o casă a noastră, Isus ne promite una în cer.

Ce speranță binecuvântată pentru un viitor pozitiv. Aștept cu nerăbdare acea zi. Tu?

autor: Gloria Barnes-Gregory

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor