PLOAIE BINECUVÂNTATĂ

Le voi face, pe ele și împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, și aceasta va fi o ploaie binecuvântată!
Ezechiel 34:26

Recent reciteam una din cărțile mele preferate, carte pe care Biblioteca Congresului Statelor Unite o numește cea mai bună carte despre viața lui Hristos în afară de Biblie. Înainte m-am rugat să găsesc ceva potrivit să prezint unui grup de femei pe tema: „Ploaie binecuvântată”, asta se întâmpla în urmă cu câteva săptămâni. Citind din Hristos, Lumina lumii, mi-au sărit în ochi două propoziții: „Chiar din anii tinereții Sale, (Isus) a fost stăpânit de o singură țintă: să trăiască pentru a-i face pe alții fericiți.”[1] „Atmosfera de nădejde și curaj care-L înconjura Îl făcea o binecuvântare în orice casă.”[2]

Isus a venit ca un puhoi de binecuvântare pentru noi – pentru lepros, pentru bolnav, pentru văduvă, pentru cei deprimați și stăpâniți de duhuri – El a venit ca o binecuvântare și un exemplu pentru toți. Ah, ca în fiecare zi, să trăim pentru a fi o binecuvântare pentru alții.

Câteva zile mai târziu citeam din nou din Hristos, Lumina lumii și nu mi-a venit să cred că expresia „ploaie binecuvântată” a fost folosită de două ori în capitolul pe care îl citeam, capitolul 14. „Toți cei consacrați lui Dumnezeu vor fi canale de lumină. Dumnezeu face din ei mijloacele Sale prin care să le dea și altora din bogățiile harului Său. Făgăduința Lui este: «Le voi face, pe ele și împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, și aceasta va fi o ploaie binecuvântată» (Ezechiel 34:26).”[3]

Câteva paragrafe mai jos, citim astfel: „Omul care caută să lumineze pe altul va fi el însuși binecuvântat. Va fi o ploaie binecuvântată pentru toți. «Cel ce udă pe alții va fi udat și el» (Proverbele 11:25).”[4] Se pare că atunci când noi îi binecuvântăm pe ceilalți vom fi binecuvântați la rândul nostru și la fel este și cu Dumnezeu. Mă rog să fim o „ploaie binecuvântată” pentru cineva astăzi și în fiecare zi.

 

[1]. Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 70.

[2]. Ibidem, p. 74.

[3]. Ellen G. White, op.cit., p. 141.

[4]. Ellen G. White, op.cit., p. 142.

autor: Rita Kay Stevens

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor