CRINII LUI DUMNEZEU

Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire și nu va minți; dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit.
Habacuc 2:3

În urmă cu câțiva ani, la sfârșitul Sărbătorii Paștelui, Dumnezeu mi-a șoptit o parte din planul Său pentru mine. De atunci, cu ocazia fiecărui Paște, am numărat zilele de așteptare. Într-un an, numărând miile de zile, disperarea a început să prindă rădăcini. Mânioasă, văzând cât de departe părea Țara Promisă, L-am întrebat: „Cât timp mai întârzii?”

Cu blândețe, El mi-a șoptit: „Unii crini au nevoie de mult timp să înflorească.” Neștiind că unii crini au nevoie chiar de ani ca să înflorească, am căutat pe Google. Printre rezultatele căutării, era și un articol: „Zece plante care înfloresc foarte lent”.[1]

Citirea acelui articol a reprezentat un moment interesant de închinare pentru mine. La numărul nouă, palmierul din Madagascar, care a fost descoperit doar în 2008, a fost inclus pe listă deoarece înflorește atât de rar, încât nimeni nu a observat că nu era un palmier obișnuit. Dumnezeu mi-a reamintit că, deși pare că și El are nevoie de ani de zile pentru a face aceeași lucrare pentru mine pe care la alții o face în câteva zile, florile nu sunt la fel. La numărul șase, Kurinji, care înflorește cu atâta precizie tot la doisprezece ani, încât unii o folosesc pentru a-i determina vârsta, El mi-a reamintit că întârzierile lungi nu înseamnă neapărat rezultate nesigure. La numărul unu, crinul de Himalaya, care, după cinci sau șapte ani, înmugurește misterios dintr-un „pâlc modest de frunze lucioase până la o înălțime de trei metri”, El îmi reamintește că ale Lui căi sunt tainice, dar întotdeauna pentru binele meu.

După zilele lungi de la sfârșit de săptămână în care mașina stă parcată la soare, nedeschisă zile întregi, de obicei înăuntru se simte un miros închis, dar în acea dimineață, când am deschis mașina, am fost întâmpinată de un miros delicat de crini. Mirosul a dispărut mai repede decât mi-am dorit, dar faptul că Dumnezeu a împrospătat mirosul din mașina mea, doar pentru că El poate, m-a făcut să îmi dau seama că El mă iubește atât de mult și îmi reamintește de fiecare dată că eu pot să mă încred în planul Său. În grădina Sa, fiecare floare înflorește la timpul ei.

 

[1]. https://listverse.com/2013/08/11/10-ridiculously-slow-to-bloom-plants/

autor: Melissa Martinez

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video