Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!
Matei 5:4
Stăteam în locul meu liniștit și vorbeam cu Dumnezeu. Plângeam. Cu cinci zile în urmă, câinii noștri au fugit de acasă și s-au pierdut. Nu am reușit să îi găsim. Noi locuim la țară și, deși am căutat peste tot pe unde am putut, sunt mii de hectare de pășuni și terenuri; puteau să fie oriunde. Ne-am rugat ca Domnul să îi conducă înapoi acasă.
Trebuia să accept realitatea că era posibil ca ei să nu se întoarcă niciodată. Am plâns înaintea Domnului plină de tristețe. Nu plângeam mânioasă sau cu regret; plângeam fiind tristă și neajutorată. Am citat din Iov 1:21 pentru mine de câteva ori:
„Domnul a dat și Domnul a luat.
Binecuvântat fie Numele Domnului!”
La Dumnezeu nimic nu este imposibil! El cunoaște sfârșitul de la început. Așa că, oricât de greu îmi era, trebuia să mă încred în răspunsul Lui la rugăciunile noastre și să îmi predau voia mea Lui, dar inima mea era împovărată de tristețe.
Apoi, m-am uitat și l-am văzut pe Pogo, motanul meu. El niciodată nu vine în locul meu de meditație. S-a așezat lângă mine, privindu-mă în ochi. Apoi și-a frecat capul de brațul meu. Parcă voia să îmi spună: „Nu fi tristă, sunt aici cu tine; nu ești singură.” Adesea pun la telefon un post creștin de muzică instrumentală când petrec timp cu Dumnezeu și chiar în acel moment era imnul „Rămâi cu noi”. Din nou m-am simțit mângâiată.
Te simți singură, neajutorată sau plângi pierderea cuiva special în viața ta? Ia-ți o clipă să vezi că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al mângâierii! Lasă-L să te cuprindă în brațele dragostei Sale și să te susțină. Încercarea nu va dispărea, dar va fi mai suportabilă și tu vei avea putere să faci față provocărilor zilei. Lumea noastră are multă durere și pierdere, dar va veni ziua, foarte curând, când toate vor dispărea pentru totdeauna. Între timp, cât trebuie să așteptăm, să ne amintim:
„Domnul mi Se arată de departe:
«Te iubesc cu o iubire veșnică,
de aceea îți păstrez bunătatea Mea!»”
(Ieremia 31:3)
autor: Mona Fellers
