Inima omului își plănuiește calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii.
Proverbele 16:9
Am căutat pe site-uri de genealogie ani la rând să găsesc fișa militară a tatălui meu. Recent, am avut bucuria de a descoperi documentul lui de lăsare la vatră onorifică pe un site de genealogie pe care nu îl folosesc de obicei. Documentul prezenta cu acuratețe cum s-au întâlnit părinții mei. Mama ne-a spus că fratele ei mai mare, unchiul Jimmie, l-a întâlnit pe tata în perioada de instruire. Unchiul Jimmie i-a spus tatălui nostru că avea o soră care l-ar putea interesa, iar restul este istorie. Mama și tata au comunicat prin scrisori în toți anii de război și, într-un final, s-au și întâlnit când tata a fost lăsat la vatră. La scurtă vreme după aceea s-au căsătorit.
Documentul mai prezenta faptul că unchiul Jimmie și tata s-au antrenat împreună aproape șapte luni. În timp ce tata a fost trimis peste mări, în Africa și Europa, unchiul Jimmie a fost lăsat la vatră onorific și a plecat acasă. Da, am văzut documentul și nu se explica din ce cauză a avut loc această lăsare la vatră timpurie. Ce mi s-a părut interesant a fost perioada de timp în care unchiul meu și tata s-au întâlnit. Dacă nu s-ar fi întâlnit cine știe dacă părinții mei s-ar fi cunoscut vreodată. Ei locuiau cam la nouăzeci de minute unul de altul. Niciunul nu se depărtase foarte mult de casă.
Tata și-a predat inima Domnului încă din tinerețe, după ce tatăl lui murise, mama sa fiind văduvă de tânără și având de crescut singură șapte copii. Tata a abandonat școala și a ajutat la treburile de la fermă. Mama a fost crescută la fermă de niște părinți credincioși împreună cu cei opt frați.
Fiind creștin, sunt sigur că tatăl meu avea anumite întrebări cu privire la slujirea în armată în timpul războiului. Totuși, Dumnezeu a aranjat totul pentru binele lui. Așa a reușit să călătorească în toată lumea, a fost decorat, s-a întors acasă fără răni și, în cele din urmă, s-a întâlnit și s-a căsătorit cu dragostea vieții lui. Ei au fost căsătoriți timp de nouăsprezece ani și au avut împreună cinci copii, dintre care doar patru au ajuns la vârsta adultă. Tata a murit la vârsta fragedă de patruzeci și cinci de ani și mama nu s-a mai recăsătorit. Căsnicia lor a fost bazată pe dragoste și respect. Ei i-au învățat pe copii despre Dumnezeu și și-au trăit viața respectând standardul Său.
Tot așa cum El a orchestrat începutul acestei lumi, El orchestrează și începutul vieții fiecăreia dintre noi. De noi depinde cum alegem să trăim. Dacă ne încredem în El, Dumnezeu ne va călăuzi pașii în toate zilele ca să navigăm în siguranță în călătoria acestei vieți până în Împărăția Sa. Noi slujim unui Dumnezeu minunat!
autor: Barbara Burris Neequaye
