Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.
Ioan 14:12
De obicei prefer să nu primesc porunci de la altcineva. Nu știu cum ești tu. Natura umană mă face să vreau să dețin controlul asupra vieții mele, asupra zilei și asupra profesiei. Unii oameni preferă să îi controleze pe alții și să le spună ce cred ei că ar trebui să facă și cum să își trăiască viața – în special când vine vorba de religie.
Îmi amintesc de un cântec: „I Did it My Way”. Versurile acestui cântec reflectă felul nostru de gândire când ne-am născut în această lume. Cred că acest cântec a fost interpretat la serviciul memorial al senatorului John McCain, chiar când oamenii plecau de la programul solemn. McCain a fost un politician american foarte respectat, un om de stat și ofițer în Marina Statelor Unite. El a slujit ca senator SUA pentru statul Arizona și a fost cunoscut pentru că făcea lucrurile în felul lui. Unele dintre cuvintele acestui cântec: „eu fac… eu fac” le-am auzit de la copiii mei când au început să vorbească.
Alăturându-mă Duhului Sfânt, astăzi, în jurnalul de rugăciune Momentele mele cu Dumnezeu, am citit devoționalul din 17 octombrie. Fraza de început din acest devoțional plin de putere, My Utmost for His Highest, de Oswald Chambers, scrie: „Rugăciunea nu ne pregătește pentru lucrări mai mari – rugăciunea este acea lucrare măreață… Rugăciunea este bătălia și nu contează unde te afli. Rugăciunea preia lupta pentru control. Așază frâiele controlului în mâinile și sub voia Tatălui și Domnului meu.”
Tu de la cine primești porunci? Astăzi, studiind și ascultându-L pe Dumnezeu, El m-a asigurat că voia Lui este „să mă păzească”. Când Îi dau voie, El îmi preia voința și permite voii Sale să fie împlinită în viața mea. Eu aleg să Îi dau Lui ziua mea, dorințele mele, pasiunile mele, gândurile mele, doar pentru că vreau ca El să aibă controlul asupra mea… „doar pentru că mi-am format obiceiul de a primi poruncile de la Isus Hristos”[1]. În fiecare zi, în fiecare oră și în fiecare moment aleg să primesc porunci de la Creatorul meu minunat, Răscumpărătorul meu iubit, Domnul și Iubitul vieții și sufletului meu. Tu de la cine primești porunci?
[1]. My Utmost for His Highest, Oswald Chambers
autor: Mary H. Maxson