Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.
Ieremia 29:11
Ai avut vreodată un vis care îți doreai cu disperare să se împlinească? Sau I-ai cerut ceva lui Dumnezeu și răspunsul a fost nu? După ce am terminat studiile de asistență medicală, am început să mă gândesc să fac alte studii. M-am rugat foarte mult când m-am înscris la acest curs. Am fost acceptată la masterul de leadership clinic și am început să studiez cu mare interes. În mod regulat vorbeam cu Dumnezeu și Îi spuneam că obiectivul meu era să obțin o notă de șase pe scara GPA (șapte fiind nota cea mai mare) și că așteptam cu nerăbdare să călătoresc spre New South Wales pentru a participa la ceremonia de absolvire împreună cu părinții mei.
După ce am parcurs toată materia și am ajuns la finalul programului de masterat, nota la examenul final a fost șase (slavă Domnului!), dar am fost foarte dezamăgită când am primit detaliile despre ceremonia de absolvire – era programată într-o zi de Sabat. Am început să mă rog lui Dumnezeu să schimbe data. Prietenii mei apropiați m-au susținut în rugăciune pentru această schimbare deoarece nu doream să Îl dezonorez pe Dumnezeu participând la festivitate în ziua de Sabat. Din păcate, El nu a schimbat nimic. Vă puteți imagina cât de dezamăgită am fost de faptul că El nu a intervenit în această situație, deși El poate face imposibilul.
Ca profesor asociat la Facultatea de Medicină de la una din universitățile de top din Brisbane, am fost invitată de această universitate să iau parte la festivitatea de absolvire a studenților de la Medicină, în 2021. Am pornit cu mașina spre festivitatea de absolvire, m-am echipat cu toca și cu roba și m-am alăturat personalului academic, fiind oarecum șocată de turnura evenimentelor. Procesiunea a fost întâmpinată cu ovații, aplauze și, deși mă bucuram de toată pompa și ceremonia, parcă nu mă simțeam în largul meu. Adică era oarecum neobișnuit ca o asistentă medicală să ia parte la ceremonia absolvenților de la Medicină, cu atât mai puțin să le predea studenților, dar iată-mă – într-un loc în care nu m-am așteptat niciodată să fiu, dar Dumnezeu m-a pus acolo. Pe drumul de întoarcere, am izbucnit în lacrimi și I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că mi-a dat această ocazie – toată experiența m-a smerit. Dumnezeu a răspuns rugăciunii mele la timpul stabilit de El și mi-a depășit orice așteptare. Când Îi suntem credincioși lui Dumnezeu, El ne este credincios și ne va da binecuvântări nemărginite.
autor: Jenny Rivera