ȘAPTE

Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
Geneza 2:1,2

Am avut a șaptea operație la genunchi în iunie 2021. Mă rog ca aceasta să fie sfârșitul problemelor mele cu genunchiul. M-am decis ca de data aceasta să nu mă concentrez pe a-L întreba pe Dumnezeu când se vor termina operațiile, ci mai degrabă să cercetez semnificația numărului șapte în Cuvântul lui Dumnezeu.

Numărul șapte înseamnă finalitate și perfecțiune. Dumnezeu Și-a încheiat lucrarea de creație în șase zile și S-a odihnit în a șaptea zi (Geneza 1; 2:1,2). Acesta este exemplul de la Dumnezeu despre cum să ne echilibrăm viața. Șase zile pentru noi, iar o zi în care să Îi oferim lui Dumnezeu tot timpul și închinarea.

Numărul șapte face parte de asemenea din moartea lui Hristos pe cruce. Isus a vorbit de șapte ori pe cruce, arătând că lucrarea Sa de salvare s-a încheiat: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34). „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43). „Femeie, iată fiul tău!” Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” (Ioan 19:26,27). „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). „Mi-e sete” (Ioan 19:28). „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30). „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” (Luca 23:46)

Numărul șapte denotă făgăduințe. Promisiunea lui Dumnezeu de a nu distruge pământul din nou (Geneza 9:8-15) este vizibilă în cele șapte culori ale curcubeului. (Ai inclus și culoarea indigo?) Numărul meu preferat șapte este subliniat atunci când Dumnezeu îi spune lui Iosua să mărșăluiască în jurul zidurilor Ierihonului o dată pe zi timp de șase zile, iar apoi de șapte ori în ziua a șaptea – și zidurile Ierihonului s-au prăbușit (Iosua 6:1-20).

Acestea și multe alte exemple din Biblie dau însemnătate numărului șapte. Nu știu ce înseamnă pentru genunchiul meu, dar Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a folosit acest număr să mă îndrume spre perfecțiunea Lui și finalizarea și împlinirea făgăduințelor Sale.

autor: Heather-Dawn Small

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor