MÂNCAREA ÎNGERILOR

Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?
Psalmii 78:19

În timpul pandemiei de COVID-19, mi-a plăcut să încerc rețete noi. Am învățat de pe internet să gătim maqluba, un fel de mâncare palestiniană din orez, conopidă și vinete, pe care, la sfârșit, o răstorni pe o farfurie, cu susul în jos. Am transformat conopida în blat de pizza și conopida mărunțită cu nuci, în burgeri. Am gustat negrese cu fasole neagră, pâine de cocos asiatică la aburi, salată de „cartofi” din napi și salsa de mango. Nu am căutat doar rețete de mâncare, ci am învățat și să prepar alifii din miere de manuka și frunze proaspete de tătăneasă. Ne-am redus glicemia consumând dude și cartofi dulci.

Am comparat experimentele noastre cu modul în care cei din Israel s-au familiarizat cu mana. A durat ceva timp până când s-au obișnuit cu ea. Mulți au disprețuit mâncarea aceea albă, cu gust de coriandru și miere (Exodul 16:31), și au spus că este fără valoare (Numeri 21:5). Putea fi măcinată în „robotul de bucătărie” din zilele lui Moise, mojarul cu pistil. Era îndeajuns de versatilă, încât să fie coaptă sau fiartă (Exodul 16:23). Mana avea proprietatea de a se topi până la sfârșitul zilei, dar o porție de vineri putea ține și în Sabat (Exodul 16:21). A fost inclusă ca suvenir în chivot, cutia care conținea Cele Zece Porunci (Exodul 16:33,34: Evrei 9:4). Asaf a descris mâncarea misterioasă ca fiind mâncarea îngerilor (Psalmii 78:25).

Îl admir pe George Washington Carver, omul de știință care L-a numit pe Dumnezeu, „Domnul Creator”. Dumnezeu i-a arătat doctorului Carver că alunele, soia și cartofii dulci dețineau remediul de nitrogen pentru infrastructura care se deteriora în sud, pământul însuși. El putea face lapte dintr-un bob de soia și plastic, săpun și combustibil din diverse părți ale plantelor. Unii membri ai Camerei Reprezentanților din 1921 își băteau joc de Carver în timp ce el vorbea. Dar ascultătorii înțelepți dintre ei au încercat să implementeze sugestiile lui pentru a vindeca pământul și vechea economie a bumbacului.

Interludiul acesta adus de COVID-19 mi-a adus aminte de mai multe lucruri. Domnul a făcut fructele, legumele, nucile și cerealele. Fiecare aliment este unic. Toate sunt folositoare. El ne-a dat minți ca să descoperim noi modalități prin care ne putem bucura de mâncare. Cum poate cineva să urască legumele? Învață noi moduri de a le mânca. Dumnezeu a făcut lucrurile acestea. Și apreciază-L pe Isus, Pâinea adevărată trimisă din cer (Ioan 6:31).

autor: Elinor Harvin Burks

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor