OBSERVAȚIE DIN ESTES PARK

Dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.
Isaia 53:6

Când fiul meu a venit cu familia lui să ne viziteze în Colorado, au vrut să petreacă un timp în Estes Park, o stațiune de munte. După ce am luat prânzul, am început să ne plimbăm pe malul râului din Estes Park. Pentru că nu puteam menține ritmul cu ceilalți, am decis să mă așez pe o bancă lângă râu și să „privesc oamenii” – o activitate foarte interesantă în Estes Park. Mai devreme văzusem de la distanță o familie cu patru copii – doi copii de vârsta școlii primare și doi bebeluși gemeni într-un cărucior dublu. În timp ce eu stăteam pe bancă, familia a trecut pe lângă mine și am putut să îi văd mai bine. Gemenii nu mai erau în cărucior. Băiețelul mergea cu tatăl său. Acum puteam citi ce scria pe tricoul băiețelului: „Prenumele meu este Bucluc, iar numele meu de familie este Necaz.”

Mi-a venit să râd și încă zâmbeam, când mama lui a trecut pe lângă mine împreună cu surioara lui geamănă:

— Am văzut tricoul băiețelului tău și mi s-a părut amuzant.
— Da, mi-a răspuns, amuzant, dar atât de adevărat! Tricoul acela i se potrivește perfect.

 Amândouă am râs, și ea a mers mai departe.

Ei bine, m-am gândit, sunt fericită că nu trebuie să port un tricou care să anunțe trăsăturile mele negative de caracter!

Totuși, Biblia prezintă trăsăturile negative de caracter ale multor oameni. Avraam, un prieten al lui Dumnezeu, a mințit cu privire la relația lui cu soția sa, Sara. Iacov a mințit și și-a înșelat tatăl pentru a primi binecuvântarea primului născut. Petru, după ce a petrecut trei ani cu Isus, a negat că L-ar fi cunoscut vreodată. Saul (mai târziu Pavel) a persecutat creștinii. David, un om după inima lui Dumnezeu, a comis adulter și crimă. Dar, când a fost confruntat de profetul Natan, David a admis imediat că păcătuise. Fără ezitare, Natan i-a spus: „Domnul îţi iartă păcatul” (2 Samuel 12:13). Iertare instantanee – pur și simplu!

Poate că dacă noi, creștinii, am purta un tricou precum acel băiețel din Estes Park, pe el ar fi scris: „Prenumele meu este Păcătos, numele meu de familie este Iertat.” Autoarea Ellen G. White scrie: „Domnul Hristos a purtat povara vinovăției noastre. El va lua greutatea de pe umerii noștri osteniți. Ne va da odihnă.” Isus spune chiar că, într-o zi, ne va da un nume nou (Isaia 62:2). Cât de special va fi numele acela?!

autor: Sharon Oster

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video