INTRUSUL

Chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi.
Proverbele 2:11

În anul 1987, mă ocupam de un cămin unde locuiau zece adulți cu dizabilități de dezvoltare. Eram de gardă într-o noapte împreună cu o altă colegă când, în jurul orei 3 dimineața, am auzit bătăi în peretele de pe partea vestică a clădirii. M-am uitat pe ușa de sticlă și am văzut un om stând pe trotuar cu spatele la perete, lovind simultan cu amândouă brațele în perete. 

Am strigat la colega mea să sune la 112. Ea mi-a strigat înapoi, cerând o descriere a omului, dar acesta plecase. Ușurată, i-am spus: „E în regulă, nu-ți face griji, a plecat.” Imediat, un trosnet puternic și zgomotul de sticlă spartă venind din spatele casei ne-au speriat. Am alergat la recepție și am ascultat să vedem care vor fi următoarele sunete. Nimic. Ținându-ne de mână, am mers cu grijă către spatele casei.

Când am intrat pe hol, un om venea spre noi, clătinându-se și ținând în mână o bucată de sticlă ascuțită și plină de sânge. Ne-am retras la recepție, am sunat din nou la 112, dar am descoperit că operatoarea încă era în apel, iar intrusul era pe aceeași linie, spunându-i că oamenii încercau să îl omoare. În timp ce vorbeam unul peste altul, eu încercând să îi spun operatoarei că el intrase prin efracție în cămin, ea părea confuză. Am știut atunci că trebuie să găsesc o altă cale pentru a cere ajutor.

I-am spus colegei mele să rămână pe fir, la telefon. Oh Doamne, avem nevoie de ajutorul Tău, m-am gândit, ieșind pe ușă în vârful picioarelor. „Trage alarma de incendiu,” mi-a venit în minte. Alarma de incendiu era la doi pași distanță și mi-am adus aminte că sistemul de alarmă de incendiu era conectat cu o stație de pompieri din apropiere. Am tras alarma de incendiu. În treizeci de secunde am auzit sirenele apropiindu-se. Două mașini de pompieri și o mașină de poliție au ajuns după un minut. Din dormitorul din spate până în bucătărie se vedea o urmă de picături de sânge și pe podeaua bucătăriei era un cuțit plin de sânge. Poliția a prins intrusul în timp ce sărea gardul.

Cei zece rezidenți au dormit pe tot parcursul acestui calvar. Nimeni din casă nu a fost rănit. Îi mulțumesc Domnului pentru că mi-a dat ideea de a declanșa alarma de incendiu.

autor: Maureen Nembhard

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor