VĂD CU OCHIȘORII MEI…

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice,  căci din ea ies izvoarele vieţii!
Proverbele 4:23

Sunetul unui oftat greu a ajuns la mine din sufragerie. Am ridicat ochii de la humusul pe care îl făceam și am văzut-o pe Melissa prăbușită în fotoliul ei preferat, cu o lacrimă rostogolindu-se pe obrazul pistruiat. Scria de zor pe iPad-ul ei și repeta încet: „Nu vreau să pic!”

– Despre ce e vorba? am întrebat-o, surprinsă.

– Ei, ora de geografie, s-a smiorcăit. Nu vreau să pic, dar situația nu pare prea bună, chiar cu toate temele pe care le-am făcut.

 Mai multe lacrimi s-au rostogolit pe pistrui. Pe ambii obraji acum.

– Melissa, Melissa, i-am spus cu bunătate. Ești prinsă de fenomenul ursului alb.

– Mi-ai spus vreodată despre fenomenul ursului alb? m-a întrebat, ridicându‑se interesată. Este o cercetare făcută de dr. Daniel M. Wegner, i-am explicat. Când spui: „Nu te gândi la ursul alb”, o reprezentare mintală a unui urs alb apare în memorie și creierul tău nu se poate gândi decât la asta. De fapt, te gândești chiar mai mult la ursul alb.

– Deci atunci când spun: „Nu vreau să pic”, în memoria mea activă apare o reprezentare mintală a eșecului? m-a întrebat Melissa.

– Ce vezi cu ochiul minții? am întrebat-o, dând afirmativ din cap.

– Un patru mare, roșu, pe testul meu, a spus Melissa. Ce aș putea să îmi spun în schimb?

– Ce imagine mintală ar reprezenta ceea ce îți dorești să se întâmple? am întrebat.

Melissa și-a șters lacrimile de pe obraji și, cu bărbia în palmă, s-a uitat în zare.

– Văd cu ochișorii mei un zece mare pe test! a spus. (Jucasem de multe ori jocul acesta împreună cu Melissa.)

– Așa, i-am spus. În funcție de cât de mult ai învățat, un zece s-ar putea să nu se materializeze imediat, dar vei ajunge mai departe atunci când țintești mai sus.

În timp ce ne-am continuat ziua, o auzeam periodic pe Melissa repetându-și încet: „Văd cu ochișorii mei un zece mare pe test. Văd cu ochișorii mei un zece mare pe test.”

Nu reușești să îți atingi țintele? Poate că ai pierdut din vedere un îndemn-cheie din Scripturi. Nu te mai gândi la ceea ce nu îți dorești să se întâmple. În schimb, imaginează-ți cu ochiul minții ceea ce îți dorești să se întâmple. Ești ceea ce gândești.

autor: Arlene R. Taylor

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor