CINEVA ARE NEVOIE DE CEEA CE AI TU

Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc (…), dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.
Galateni 2:20

Pare că această istorisire ar fi putut avea o încheiere cu mult diferită față de cum a început. Isus a venit la fântână pentru a întâlni o femeie despre care știa că trăia în păcat. Când ea L-a văzut, nu a realizat că va deveni misionară.

În timp ce conversația curgea, Isus i-a spus că știa totul despre ea. Soții ei. Bărbatul cu care trăia acum, dar care nu era soțul ei. Chiar dacă El știa totul despre ea, totuși a acceptat-o și a invitat-o la o relație cu Dumnezeu care să îi schimbe viața.

Această conversație și acceptarea Lui i-au schimbat viața. Nici măcar nu a fost nevoie ca Isus să îi spună ce să facă mai departe. Când a eliberat-o de păcat, rușine și vină, ea a devenit șefa Departamentului Său de marketing. Și a început să le spună tuturor povestea ei, invitându-i să vină și să Îl vadă pe omul care i-a schimbat inima și i-a oferit acceptare, iertare și speranță.

Oamenii aveau nevoie să audă povestea ei. Ei puteau să relaționeze cu povestea ei. Curând întreaga localitate i se alăturase pentru a-L asculta pe Isus.

Slujba de șef al Departamentului de marketing al Domnului Isus era o slujbă foarte bună. Niciodată nu va mai primi o ofertă la fel de bună ca aceasta. Nu putea fi dată afară niciodată. Trebuia doar să își spună povestea. Beneficiile s-au păstrat cu mult timp după ce ea a murit – durează până în veșnicie. Știm că și-a început slujba chiar când a alergat înapoi în satul ei și le-a strigat tuturor: „Să vă spun despre un om”, dar sunt sigură că ea a continuat să își spună povestea – și că oamenii au auzit-o și au venit să o asculte spusă în cuvintele ei.

Sora mea, cineva are nevoie să afle despre cum ai devenit ceea ce ești și cum ai ajuns aici. Ei au nevoie să știe ce a făcut Dumnezeu în viața ta. Cum ți-a vorbit Isus și ce ți-a oferit. Oricare ar fi slujba ta, afacerea ta sau viața ta, ele sunt doar un mod prin care să le spui oamenilor cine este șeful tău. El te invită să fii șeful Departamentului Său de marketing.

autor: D. Renee’ Mobley-Neal

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor