Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.
Evrei 13:5
În această dimineață, am fost îndrumată către textul din Evrei 13:5, unde autorul ne sfătuiește să fim mulțumiți pentru că Dumnezeu a spus că nu ne va lăsa și nu ne va părăsi niciodată. Asta a fost dintotdeauna o făgăduință care mi-a adus multă pace, și îmi place să mi-o amintesc! Biblia mea are o referință de la acest verset către Deuteronomul 31:6. Acolo, Moise îi încurajează pe copiii lui Israel cărora le stă în față viitorul în Țara Promisă, în timp ce își ia la revedere de la ei pentru că nu va intra acolo cu ei. Acel verset este același cu cel din Evrei în versiunea New International (NIV). Mesajul lui este că Dumnezeu nu ne va lăsa niciodată. Însă lucrul foarte interesant pe care l-am descoperit în această dimineață este că în versiunea King James (KJV) acest text este scris în felul următor: „El nu te va părăsi și nu te va lăsa.” Este interesant că varianta KJV din Evrei folosește tot cuvântul „a lăsa” și nu „a da greș”. Ambele cuvinte sunt pline de sens. Mă bucur să știu că Dumnezeu nu mă va lăsa, că nu sunt niciodată singură. Dumnezeu este cu mine! Îmi place și gândul că El nu va da greș. El nu mă va dezamăgi! Întotdeauna mă va sprijini!
Pentru că Dumnezeu niciodată nu ne va lăsa și nu va da greș, putem spune încrezători („cu curaj”) că „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:6).
Acest verset face referire la Psalmii 118:6,7. Versiunea KJ spune: „Domnul este de partea mea” (versetul 6), și El „este ajutorul meu” (versetul 7). Ambele fraze dau un sens atât de bogat și profund gândului că Dumnezeu este Ajutorul meu. Gândește-te numai! Creatorul și Susținătorul universului – Salvatorul și Mântuitorul meu – este de partea mea. El îmi ține partea. El mă susține! Cu un așa Dumnezeu, nu trebuie să ne fie frică, să fim descurajați sau disperați. Diavolul vrea ca noi să uităm ce Dumnezeu bun slujim și copiii cui suntem. El vrea ca noi să încercăm să rezolvăm toate lucrurile de unii singuri. Vestea bună este că nu trebuie să facem lucrurile de unii singuri!
Fie ca astăzi să fii binecuvântată din abundență și să sărbătorești faptul că Dumnezeu este cu tine. El nu te va lăsa, nu va da greș și nu te va părăsi, pentru că dragostea Lui este fără margini. El este Ajutorul tău, întotdeauna de partea ta, sprijinindu-te. Nu ești singură în fața provocărilor pe care le vei întâlni astăzi!
autor: Myrna Hanna