Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har.
Ioan 1:16
După ultima mamografie, doctorul mi-a spus că trebuia să o fac din nou. A doua mamografie a confirmat prezența unui țesut suspicios la nivelul unui sân. Trebuia să fac o biopsie pentru a determina cauza. Am început să mă rog, îngrijorată de moarte. Din nefericire, biopsia a arătat că aveam cancer ductal, dar se afla în fază incipientă. Doctorul mi-a recomandat un chirurg, de la un centru universitar din apropiere, specializat în studiul cancerului. Unul dintre administratorii centrului era membru al bisericii din care fac parte, așa că l-am întrebat dacă medicul chirurg care îmi fusese recomandat, o doamnă, era cel mai bun în tratarea cancerului de sân. După ce m-a asigurat că, într-adevăr, era, a sunat-o pe doamna doctor și pe asistenta acesteia și le-a rugat să îmi facă o programare. Am fost sunată în aceeași zi și am stabilit când să merg la control. Când am ajuns la centru, am descoperit că întreg departamentul pentru tratarea cancerului de sân era alcătuit din femei – chirurgi, radiologi, tehnicieni și asistente. M-am simțit brusc ușurată și aveam încredere că mă aflam în cel mai bun loc de tratament.
Am avut însă parte de un șoc, după ce chirurgul s-a uitat peste rezultatele mele. Trebuia să fac o mastectomie!
– Cum se poate așa ceva? am întrebat-o.
Cancerul se afla în stadiul 0. Mi-a explicat că, din cauza procentajului de țesut afectat, mastectomia era singura procedură posibilă. După multă rugăciune, Dumnezeu m-a ajutat să mă împac cu situația. La urma urmei, sănătatea mea era mult mai importantă decât un sân și opțiunea reconstrucției era întotdeauna valabilă. Am început să îmi concentrez atenția asupra veștii bune – nu aveam nevoie de radiații sau chimioterapie.
Am fost îngrijită extraordinar pe întreg parcursul operației și al interacțiunii mele cu angajații de la Centrul pentru Tratarea Cancerului de Sân. Am descoperit că măcar o parte din această îngrijire specială se datora faptului că medicul chirurg trebuia să raporteze evoluția situației mele direct prietenului meu administrator. Mi‑am dat seama că fusesem tratată atât de bine nu pentru că aș fi fost vreo persoană importantă, ci pentru că știam pe cineva care era. L-am lăudat pe Dumnezeu pentru că mi-a oferit un prieten în acea perioadă dificilă.
Și în domeniul spiritual sunt tratată mult mai bine decât aș merita datorită Celui pe care Îl cunosc. Isus m-a iubit îndeajuns încât să moară în locul meu, pentru ca eu să pot trăi pentru totdeauna în cer cu El. Mi-a aruncat păcatele în mare și a oferit iertare deplină unei păcătoase nedemne de ea.
Îți mulțumesc, Isuse, pentru că ne oferi har atunci când nu ne putem salva singuri!
autor: Carla Baker
