Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora.
Romani 15:2
Am sărbătorit împreună cu soțul meu cea de-a șaptezecea aniversare a căsătoriei la începutul pandemiei de COVID-19. Însă marea majoritatea a lumii era închisă în casă. Viața, așa cum o știam până atunci, se oprise. Nu ne așteptam la nicio scrisoare de felicitare, pentru că foarte puțini oameni dintre cunoscuți locuiau aproape de un oficiu poștal. Cine știa pe unde se ascundea virusul neinvitat?
Dar, spre surpriza noastră, am auzit un ciocănit la ușă. Erau niște prieteni vechi, Virginia și Steve, cu o felicitare și un tort pe care ni le-au oferit la ușă, cu mâinile întinse, conform cu distanțarea socială, și cuvinte pline de dragoste. Apoi au plecat făcându-ne cu mâna.
Câteva ore mai târziu, am auzit un alt ciocănit la ușă și am văzut alți doi prieteni: prietenul nostru cu mască, Fred, ne adusese un alt tort, în timp ce draga lui Gladys ne făcea cu mâna voioasă de la distanță, de lângă mașină. Din nou am schimbat câteva cuvinte și au plecat și ei. Ne plac torturile, dar cum puteam mânca atât de mult tort fără să avem pe cineva cu care să îl împărțim? După ce am analizat cele două torturi excelente, i-am spus lui Johnny: „Haide să sărbătorim!”
Am trimis e-mailuri câtorva dintre cei mai apropiați vecini (locuim într-o comunitate adventistă de apartamente pentru pensionari), invitându-i să vină și să ia câte o bucată din torturile pe care le-am primit la aniversare. Cu toții au acceptat invitația și am stat bucuroși de vorbă la ușă. Cuvintele frumoase din partea acestor frați și surori ne-au încurajat în momente în care ne-am fi putut simți puțin deprimați. Până la urmă, șaptezeci de ani de căsătorie sunt o binecuvântare. Ca oameni nu întotdeauna avem nevoie de o predică, dar cu toții avem nevoie de cuvinte și acțiuni iubitoare. Aniversarea noastră nu a fost deloc singuratică. Nu simțim că am pierdut ceva pentru că cea mai frumoasă sărbătoare din istoria pământului va avea loc atunci când Isus va veni să îi ia pe cei răscumpărați la ceruri.
autor: Betty Kossick
