Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde.
Isaia 43:2
Spitalul Adventist Yuka (din Kalabo, Zambia) are o șalupă mică, de optzeci de cai putere, și o altă barcă lungă, de douăzeci și cinci de cai putere, care poate transporta treizeci de pasageri. În timpul sezonului ploios, durata obișnuită a călătoriei cu barca lungă este de opt ore în josul râului și douăsprezece ore înapoi în susul apei.
Într-o zi, Harville, administratorul care se ocupa de întreținerea spitalului, împreună cu dr. Conception, un voluntar medical din Argentina, și Harrington, cârmaciul bărcii lungi, au plecat spre Mongu, aflat la șaptezeci și opt de kilometri distanță, pentru a cumpăra niște materiale de care era nevoie.
A doua zi devreme, barca, încărcată cu o greutate mare, a început călătoria lentă în susul apei, cu așteptarea de a ajunge înapoi în Yuka, după-amiază târziu. După o navigare fără probleme în primele zece ore, deodată elicea propulsoare s-a oprit. Au reușit să repare axul elicei și au continuat drumul. Dar motorul s-a mai blocat de trei ori înainte de a se opri de tot. A trebuit să se prindă de vegetația de pe malul râului, plin cu crocodili, pentru ca barca să nu fie dusă în josul râului de curentul puternic.
Se făcea târziu, așa că au decis ca Harrington să ia o barcă de pasageri înapoi spre spital, în timp ce Harville și dr. Conception au așteptat într-un sat de pe marginea râului. În cele din urmă, Harrington s-a întors cu o șalupă ca să tragă barca lungă înapoi spre Yuka. Din păcate, barca lungă cu încărcătura ei era prea grea pentru ca șalupa mică să o poată trage împotriva curentului puternic de pe râul Zambezi. Harville s-a rugat: „Doamne, Te rog, ajută-ne! Știu că Tu ai controlul.”
După mai multe încercări, cineva a sugerat: „Să legăm șalupa în lateralul bărcii lungi.” Ideea aceasta strălucită a funcționat! Încet, mica șalupă și barca lungă au călătorit în susul râului împreună… una lângă alta. După douăzeci și patru de ore pe râu, au reușit, în sfârșit, să ajungă acasă. Slujirea la Spitalul Adventist Yuka a fost provocatoare, dar plină de dovezi ale călăuzirii și protecției lui Dumnezeu.
autor: Ellen Porteza Valenciano