MODĂ ÎN ACORD CU CONȘTIINȚA

Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.
Proverbele 8:17

Mă trezesc în fiecare dimineață și am o rutină zilnică de îngrijire personală a corpului. Include un obicei de îngrijire facială, care este foarte important pentru mine. De fiecare dată când călătoresc sau îmi vizitez prietenii și familia, iau cu mine produsele esențiale pentru îngrijirea feței. Cred că atunci când am grijă de corpul meu, templul lui Dumnezeu, fac ceea ce Dumnezeu mi-a cerut.

Aceleași principii se aplică și inimilor și minților noastre. Când ne trezim în fiecare dimineață trebuie să ne îngrijim de viețile noastre spirituale chiar mai mult de cât ne îngrijim de corpurile noastre. Eu îmi încep ziua cu rugăciune și Îi aduc mulțumiri pentru ceea ce a făcut și mi-a oferit. Petrec timp lăudându-L prin cântări și hrănindu-mă din Scriptură. Când meditez la Cuvântul Său pe parcursul zilei, credința și încrederea cresc. Pun deoparte timp pentru a înălța rugăciuni la tronul harului pentru familia mea, prieteni, liderii bisericii, lideri mondiali și alți oameni. Această rutină zilnică aprinde ceva în mine. Mă simt mai conectată cu Dumnezeu, pentru că Duhul Sfânt mă călăuzește și mă mângâie pe drumul vieții. Îmi aprofundează și îmi energizează umblarea cu Dumnezeu.

Lauda adusă lui Dumnezeu este o tradiție spirituală pe care o prețuiesc mult. Am învățat-o împreună cu frații mei de la mama noastră, care întotdeauna se asigura că învățam să Îi aducem onoare și reverență Tatălui nostru ceresc. Este un privilegiu să Îi aducem glorie. Când Îl laud, ziua mea este mai ușoară, și inima, mai puternică. Poverile mi se ușurează, pășesc cu încredere în El și în înțelepciunea Lui, iar starea mea de spirit este mai plăcută. Chiar dacă mai sunt momente când credința mea este respinsă de cei din jur, și asta mă descurajează, îmi aduc aminte că Isus este întotdeauna de partea mea, așa că merg mai departe.

Chiar dacă trupul pe care El ni l-a dat este important, chiar mai important este să ne îngrijim de viețile noastre spirituale. Cuvintele lui Dumnezeu sunt viață și adevăr (Ioan 6:63). Când memorăm Cuvântul Său, Dumnezeu ne promite că le va scrie în inimile noastre (Evrei 10:16). În timp ce căutăm să ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu ca niște oameni încercați, Îl vom putea sluji fără rușine și fără să ne considerăm vinovați (2 Timotei 2:15). Fețele noastre vor străluci și vor radia, nu datorită unui regim de îngrijire a feței, ci în urma timpului petrecut cu Dumnezeu.

„Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine” (Psalmii 34:5).

autor: Corletta Aretha Barbar

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor