NIMIC NU ESTE IMPOSIBIL

Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.
Luca 1:37

Este luni dimineața, Doamne! Mi-ai atins inima astăzi prin Cuvântul Tău. În timp ce meditez la modul miraculos în care lucrează Dumnezeu în viețile femeilor și ale bărbaților din Biblie, sunt uimită și impresionată din nou de cât de potrivit este planul Tău – întotdeauna la timp!

Un exemplu este istorisirea din Luca despre Elisabeta, care a rămas însărcinată la o vârstă foarte înaintată – un lucru imposibil din punct de vedere omenesc. Tu ai respectat-o pentru că și ea te-a onorat pe parcursul vieții ei. Apoi nu numai că ai făcut imposibilul pentru o femeie foarte în vârstă, ci ai mers chiar la o fecioară, Maria (aflată la o vârstă foarte tânără), care prin Duhul Sfânt a rămas însărcinată – un lucru nemaiauzit! Tu lucrezi cu situații imposibile! Acolo strălucești Tu!

Doamne, învață-mă cum să aduc acele situații imposibile înaintea Ta și să aștept în timp ce Tu vii cu o soluție divină pentru viețile spirituale dezordonate cu care intru în contact, în timp ce mă apropii de oameni cu dragoste, atenție și grijă. Învață-mă să aduc aceste situații înaintea Ta mai devreme și să primesc pacea care întrece orice pricepere. Mă rog să nu renunți niciodată la mine, chiar dacă în viața de zi cu zi mai greșesc și încerc să rezolv eu lucrurile în mod omenesc, în loc să mă sprijin pe Tine și să învăț de la Tine.

Ține distracțiile departe de mine astăzi. Trebuie să rămân concentrată asupra Ta.

Umblăm în multe direcții, avem propriile agende și suferim de mulțumire de sine în moduri care ne împiedică să Îl avem în centrul vieții pe Dumnezeu și să fim umpluți cu El. Trebuie să Îți permit să mă împingi de pe drumul meu, pentru că eu sunt prea egoistă ca să știu cum să fac asta. În văile și crizele vieții Te vedem la lucru în slava Ta – totuși Tu faci partea cea mai mare din lucrarea Ta în lucrurile obișnuite din viața mea spirituală de zi cu zi.

Pregătește-mi inima, O, Doamne. Pregătește-mi mintea, sufletul, gândurile, dorințele să fie mereu în acord cu voința Ta. Pare că este imposibil să fac asta, însă Tu ai promis că fără Tine nu pot face nimic. Păstrează lucrul acesta clar în mintea mea, Doamne!

Făgăduința Ta prețioasă că toate lucrurile sunt posibile cu Tine! Acesta este Cuvântul Tău și făgăduința Ta pentru mine astăzi. Ține-mă strâns lângă Tine, în numele sfânt și prețios al lui Isus. Amin!

autor: Mary H. Maxson

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor