Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te!
Apocalipsa 3:19
Cu câțiva ani în urmă, am avut un loc de muncă care mă obliga să lucrez trei schimburi de dimineață și două schimburi de la prânz până la opt. Soțul meu lucra în al doilea schimb, dar era liber în zile diferite în fiecare săptămână. Într-o zi de tură târzie, am luat autobuzul spre serviciu pentru ca el să poată dormi mai mult și să nu trebuiască să ne deranjăm fiul cel mic. Aceasta a fost o zi liberă pentru soțul meu, iar el m-a luat la sfârșitul turei mele. Cu toate acestea, a ajuns târziu și l-am certat. M-am enervat timp de câteva minute fără să-i dau șansa de a-și explica întârzierea. Privirea rănită de pe fața lui mi-a oprit tirada și, în cele din urmă, l-am lăsat să vorbească. Încuiase din greșeală cheile în portbagajul mașinii. Deși îmi era rușine de comportamentul meu, nu mi-am cerut scuze încă. Dumnezeu mai avea încă ceva de lucru pentru a mă aduce la pocăință. El nu a pierdut timpul.
A doua zi dimineață a fost ziua în care trebuia să ajung devreme la serviciu și să deschid laboratorul pentru profesioniștii din domeniul sănătății. În acea dimineață, am condus până la serviciu și am parcat. În clipa în care ușa din față s-a închis, mi-am amintit că nu aveam cheile în mână. Oh, nu! Erau acolo, pe scaunul din față. Aproape că L-am putut auzi pe Dumnezeu spunându-mi: „Vezi cât de ușor este să-ți încui din greșeală cheile în mașină?”
Aveam mai puțin de zece minute pentru a-mi recupera cheile. Am făcut semn cu mâna celor doi ofițeri de securitate din campus și le-am explicat situația. Din fericire, aceștia m-au crezut și au deschis încuietoarea. Mulțumindu-le, am luat cheile și am traversat strada în fugă. Am deschis rapid ușa din holul laboratorului, apoi am deschis și am încuiat din nou ușa principală a laboratorului. M-am repezit în spate, am scos aparatul video și am fugit înapoi în față pentru a-mi recupera lucrurile personale. În cele din urmă, cu doar un minut înainte, am fost gata să deschid.
Deși acest lucru s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, încă îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri. Dumnezeu mi-a dat o lecție despre răbdare și bunătate și mi-a demonstrat dragostea Sa față de mine. Încă reușisem să-mi îndeplinesc sarcinile la timp. M-am simțit deopotrivă pedepsită și prețuită. Lui Dumnezeu I-a păsat suficient de mult pentru a mă mustra cu blândețe. În cele din urmă, i-am cerut scuze soțului meu.
autor: Barbara Burris Neequaye
