Bucurați-vă întotdeauna. Rugați-vă neîncetat. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
1 Tesaloniceni 5:16-18
Într-o zi de ianuarie, soțul meu, cu care eram căsătorită de douăzeci și doi de ani, a murit după o lungă boală și multă suferință și durere. Aveam cinci copii, iar patru dintre ei erau adolescenți la acea vreme. Boala lui s-a întins pe mai bine de zece ani. În acest timp, ne-am pierdut casa, în ciuda faptului că am depus cerere de faliment în încercarea de a o păstra. Ne epuizaserăm economiile și abia supraviețuiam. Am găsit un loc de muncă care ne asigura un venit suficient pentru strictul necesar. Din păcate, în momentul morții sale, nu aveam banii necesari pentru a-i plăti înmormântarea. Nu am putut nici măcar să particip la înmormântare, care a avut loc în alt oraș, deoarece nu-mi permiteam să plătesc benzina pentru mașină. Nu aveam asigurare pentru mașină, iar permisul meu de conducere fusese suspendat pentru că nu aveam asigurare. Am rugat-o pe mama soțului meu să stabilească modul în care dorea să fie înmormântat. El a fost fiul ei înainte de a deveni soțul meu. Știam, de asemenea, că ar fi vrut să fie aproape de familia sa.
Copiii au fost motivația mea pentru a merge mai departe. Trebuia să mă ocup de ei. Trebuia să îi alin. A trebuit să le arăt pe Dumnezeu, deși adesea ei erau cei care mi-L arătau pe Dumnezeu. Pentru fiecare zi în care am plâns, a existat un înger care mi-a amintit că mâine tot va veni. Încurajarea a venit sub forma unor apeluri ocazionale și neașteptate de la cei dragi și prieteni. Odată, am primit un telefon de la un lanț de supermarketuri pentru un interviu, deși nu aplicasem la acea filială pentru un loc de muncă. Mi s-a oferit postul și l-am acceptat. M-a ținut ocupată și mi-a permis să cunosc oameni noi. Mi-a oferit o cale de scăpare din întunericul meu.
Acest loc de muncă mi-a permis, de asemenea, să-mi cumpăr o mașină. Și, în timp ce mergeam înainte, am auzit vocea lui Dumnezeu spunând: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire” (Ieremia 29:11).
Au trecut cinci ani de la moartea soțului meu. Copiii mei sunt cu toții adulți acum. Privind în urmă, știu că dragostea și puterea lui Dumnezeu au fost cele care mi-au salvat familia. Îți mulțumesc, Doamne, pentru mila și harul Tău!
autor: Pauline E. Robinson
