Tu ești adăpostul și scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduința Ta.
Psalmii 119:114
Luna aprilie este desemnată luna de conștientizare a bolii Parkinson. Nu știam acest lucru înainte ca soțul meu să fie diagnosticat cu această boală, în urmă cu câțiva ani. Acum știu. Mă trezesc că mă scufund în perioade de suferință care, cumva, mă iau mereu prin surprindere. Parkinson este o bestie, iar această bestie îl consumă pe cel pe care îl iubesc.
În timp ce mă lupt să găsesc o cale de a trece printr-o altă perioadă de tristețe, vreau să găsesc echilibrul în acest joc dificil între speranță și disperare. Vreau să trăiesc bine în această lume veche și distrusă. Să mă împac cu ceea ce este, mai degrabă decât să trăiesc prostește, sperând la ceea ce nu va fi niciodată.
Adevărul greu, dar minunat pe care îl descopăr este următorul: pentru a trăi cu speranță, pentru a trăi bine, trebuie să avem spațiul necesar pentru plâns. Să ne așezăm în tristețea pierderii și să fim pe deplin prezenți fără să ne grăbim. Să plângem, să plângem profund și să simțim ușurarea care vine odată cu eliberarea barajului de lacrimi pe care l-am ținut.
Vreau să trăiesc cu bucurie și speranță. Să trăiesc ca cineva care a fost binecuvântat. Și cât de binecuvântată sunt! Dar acum, învăț și să plâng bine. În unele zile mă descurc mai bine decât în altele. Astăzi este o zi bună. Și am început să adun toate zilele bune, să le țin aproape și să savurez dulcea speranță pe care o conțin. Îmi este mai ușor să trăiesc cu speranță atunci când păstrez acest adevăr cât mai mult în minte: „Ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor” (1 Timotei 4:10).
Speranța noastră nu se găsește în sentimente sau emoții, nici în experiențe încurajatoare. Speranța noastră este centrată într-o Persoană, și acea Persoană este Mântuitorul tuturor!
Când speranța întârzie să apară, amintiți-vă de înțelepciunea lui Osea. „Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El Se ivește ca zorile dimineții și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!” (Osea 6:3). Indiferent cât de lungă sau de întunecată este noaptea, zorii vor veni cu siguranță! Așadar, indiferent de perioada în care te afli acum, mă rog să cunoști speranța care se găsește în Hristos!
autor: Karen Pearson
