Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale.
Psalmii 91:11
Când aveam nouăsprezece ani, eu și mama mea ne-am mutat în Detroit, Michigan, Statele Unite. Nu am vrut să părăsesc biserica la care mergeam, care se afla la o distanță destul de mare, așa că în fiecare Sabat luam un autobuz până la Ecorse, Michigan. Stația de autobuz era la un colț unde se afla o clădire industrială. Șantierul era îngrădit și încuiat și ocupa un întreg cartier al orașului. Pentru că era weekend, șantierul era închis și nu era nimeni acolo.
Autobuzul venea rar la sfârșit de săptămână, așa că mă plimbam înainte și înapoi de-a lungul gardului, în timp ce mă uitam pe stradă pentru a-l aștepta să vină.
Niciodată nu era nimeni.
Într-un Sabat, o camionetă albastru închis a oprit și a parcat chiar în fața mea. Când m-am uitat la fața șoferului, am știut că nu prevestea nimic bun. M-am tot uitat după autobuz, dar nu-l vedeam nicăieri. Șoferul a coborât din camionetă. Am continuat să mă uit după autobuz în timp ce am spus o rugăciune rapidă. Șoferul a început să se plimbe în jurul camionetei într-un mod amenințător. Avea o privire malefică. M-am îngrozit. M-am mai uitat o dată după autobuz și, deodată, l-am văzut acolo, cu ușa deschisă! Am sărit repede în el, m-am uitat pe fereastră și am privit cum camioneta pleacă.
De obicei, în acest autobuz erau oameni, dar în acel Sabat era gol. Șoferul arăta ca toți ceilalți șoferi de autobuz de pe acest traseu. Erau în mare parte bărbați prietenoși, mai în vârstă, care urmau să se pensioneze. Acesta nu făcea excepție. A zâmbit când m-am urcat.
Deși eram sigură că a văzut ce se întâmplase, nu a spus nimic. În schimb, a vorbit pe un ton liniștitor și, înainte să-mi dau seama, mintea mea nu a mai zăbovit la șoferul cu aspect malefic.
Șoferul m-a întrebat la ce stație cobor, iar eu i-am spus. Pentru că autobuzul era gol, nu am făcut nicio oprire pe drum. Când am ajuns la stația mea, am coborât și am mers alături de autobuz până la semaforul roșu. Când m-am uitat înapoi pentru a vedea autobuzul cum coboară pe stradă, nu mai era niciun autobuz! M-am uitat în susul și în josul străzii în ambele direcții. Nu, nu m-am înșelat. Autobuzul dispăruse.
Dumnezeu a trimis un înger, sub forma unui șofer de autobuz în vârstă, să mă salveze atunci când aveam cea mai mare nevoie de el.
autor: Ruth Cantrell