STAI LINIȘTIT, DAR FERM!

Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu.
Psalmii 46:10

Astăzi vreau să examinăm acest verset și să vedem ce înseamnă să fim liniștiți în contextul în care trăim vremuri de necazuri și provocări.

În Exodul, Moise a spus poporului: „Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, căci pe egiptenii aceștia pe care-i vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți” (Exodul 14:13,14). Acest lucru a fost rostit în timp ce egiptenii mărșăluiau după israeliți chiar înainte ca aceștia să treacă Marea Roșie. Erau vremuri dificile. Unii au auzit promisiunile lui Dumnezeu prin Moise, dar încă se îndoiau. Se plângeau și cereau să știe de ce Moise îi scosese din Egipt. Dumnezeu era pe cale să le arate oamenilor Săi că El era capabil să-i elibereze în orice situație, indiferent cât de dificilă ar fi fost. Ei nu trebuiau decât să stea liniștiți și să rămână fermi, încrezători în faptul că Dumnezeu îi apăra.

Această promisiune a avut un impact profund asupra vieții mele în ultimii ani. Au fost momente în care m-am simțit neînțeleasă. Am crezut că trebuie să mă explic, dar cu cât încercam să explic mai mult, cu atât eram mai judecată pentru că puneam întrebări și încercam să mă fac auzită. Dumnezeu a intervenit asigurându-Se că am reușit să mă distanțez de anumite persoane și situații. În acele vremuri dificile, am învățat că, atunci când păstrezi tăcerea și Îi ceri lui Dumnezeu să intervină în astfel de situații toxice, El nu numai că te apără, dar luptă pentru tine. Ce Dumnezeu minunat!

Am demisionat recent de la locul de muncă pentru a ocupa un post într-o firmă de avocatură. Mulți oameni au pus la îndoială înțelepciunea deciziei mele, întrebându-mă cum aș fi reușit să mă descurc din punct de vedere financiar. O persoană mi-a reamintit că încă ne confruntăm cu o pandemie, că economia este slabă și m-a întrebat ce se întâmplă dacă firma de avocatură se închide. I-am spus că am credință în Dumnezeul meu.

Să ne mângâiem știind că Tatăl nostru ne iubește. Tot ce trebuie să facem este să ne sprijinim pe Cuvântul Său, să petrecem timp cu El în rugăciune și să ne dezvoltăm relația cu El. El este credincios și cu siguranță va avea grijă de toate nevoile noastre. Să stăm liniștiți și să rămânem tari!

autor: Deborah Matshaya

El mă știe pe nume
El mă știe pe nume
Cea mai mare dorință a noastră, femeile, este aceea de a ști că suntem văzute, cunoscute și iubite. Văzute dintre milioane, văzute dincolo de straturi și etichete. Văzute, cunoscute și iubite de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre - de Cel care ne știe pe nume. Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să Îl urmăm și să Îl ascultăm. Ascultați-L cu o profundă încredere! În paginile acestei cărți, vei găsi un loc liniștit în care să vă retrageți ți să vă închinați Lui. În liniște, ascultați-L șoptindu-vă numele. Sunteți văzute, cunoscute și iubite - de El!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor