PENTRU A CUNOAȘTE VOCEA LUI

Și oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.
Ioan 10:4

Săptămâna viitoare, fiica mea, Heidi, va fi acasă, în recuperare după o operație de dublă mastectomie. Voi fi alături de ea, împreună cu scumpul ei soț, Mark, și cu tatăl ei.

Inima mea plânge pentru ea chiar și când mă gândesc la dimineața de după ce s-a născut. Am născut-o seara și, pe neașteptate, a fost dusă în secția de nou-născuți pentru noapte. În acele vremuri, tații nu aveau voie să asiste la naștere, iar bebelușii mergeau singuri într-un salon de nou-născuți. Am ținut-o în brațe doar câteva minute imediat după naștere. În dimineața următoare, am așteptat cu nerăbdare ca asistenta să îmi aducă copilul. M-am așezat în patul de spital, cu ușa camerei mele închisă, și am auzit-o pe asistentă venind pe hol aducând nou-născuții la fiecare mamă. Unul dintre bebeluși a țipat puternic, iar eu m-am gândit: Sper că nu e copilul meu! Ușa s-a deschis, iar asistenta s-a uitat la mine și a spus: „Sigur a supărat-o ceva!” Am întins brațele. Când mi-a auzit vocea care o liniștea, s-a oprit instantaneu din plâns și s-a ghemuit în brațele mele. M-am uitat la asistentă cu uimire totală și am șoptit: „Îmi cunoaște vocea”.

Copiii noștri vor fi întotdeauna „copiii noștri”, indiferent de vârsta pe care o vor avea. Râdem când ei râd și plângem când ei plâng. Fiica mea a fost remarcabil de puternică în ultimele săptămâni, când s-a confruntat cu cancerul la sân, și sunt atât de mândră de ea! Suntem cu toții atât de recunoscători deoarece cancerul ei este într-un stadiu atât de incipient, încât nu va avea nevoie de chimioterapie sau de radiații. Gândurile mele în acest moment sunt: „Strigă laudele tale către Domnul, pentru că El este bun și milostiv și plin de dragoste pentru tine, chiar mai mult decât te iubesc eu, ceea ce este de neînțeles și greu de imaginat pentru mine!” 

Cel mai important lucru pentru noi este ca ai noștri copii să știe cât de mult îi iubește Dumnezeu, să se simtă în siguranță și să-L iubească în schimb. Mă rog să le fi oferit această siguranță prin cuvintele și prin exemplul meu, pentru că, prin experimentarea personală a iubirii lui Dumnezeu, ei vor putea să treacă cu succes prin orice încercare pe care viața le-o aduce în cale. Și mă rog ca ei să cunoască întotdeauna vocea Mântuitorului lor.

autor: Susan Vietz

El mă știe pe nume
El mă știe pe nume
Cea mai mare dorință a noastră, femeile, este aceea de a ști că suntem văzute, cunoscute și iubite. Văzute dintre milioane, văzute dincolo de straturi și etichete. Văzute, cunoscute și iubite de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre - de Cel care ne știe pe nume. Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să Îl urmăm și să Îl ascultăm. Ascultați-L cu o profundă încredere! În paginile acestei cărți, vei găsi un loc liniștit în care să vă retrageți ți să vă închinați Lui. În liniște, ascultați-L șoptindu-vă numele. Sunteți văzute, cunoscute și iubite - de El!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor